Hasta la victoria siempre

Friday, November 30, 2007

Problema libertatii in egalitarismul ceausist si in capitalismul actual

Una dintre criticile constante ale egalitarismului este ca un astfel de sistem politico-economic ar duce la ingradirea drastica a libertatii individuale. Mai mult, sustinatorii actualului regim capitalist din Romania declara ca dupa revolutia din 1989, romanii si-au recastigat libertatea. Sunt aceste afirmatii adevarate? Nu, caci asa-zisa reprimare a libertatii din timpul regimului comunist este mult mai scazuta decat se crede in general si, in plus, pretinsa libertate actuala este mai degraba o declaratie ce tine de demagogie.

Libertatea inainte de 1989

Am prezentat deja teza istoricului Daniel Barbu cu privire la libertatea dinainte de revolutie. O voi relua acum, cu adaugiri, pornind de la cartea domniei sale "Republica absenta", aparuta la Nemira, in 1999, pag. 88.

"Facand de doua ori media statistica, s-ar zice ca (in termeni probabili) ca lunga guvernare comunista a reprimat, exclus si marginalizat in jur de 9% din populatia Romaniei, dar a adus - prin generalizarea metodelor de lucru moderne, prin migratia masiva a populatiei dinspre rural la urban, prin construirea unei elite tehnologice dominante, prin itarirea rolului de protector al statului - beneficii materiale si simbolice pentru cel putin 45% din aceeasi populatie. Mai mult chiar, in 1999, unul din trei adulti isi amintesc ca starea de libertate a societatii era, sub comunism, aceeasi sau chiar mai buna decatin perioada de tranzitie."

Iar cu o pagina inainte, citim:

"Sa privim cativa indicatori economici si sociali din perioada 1950-1970, care se suprapune peste ceea ce este unanim considerat a fi epoca de varf a represiunii.
Mai intai, de la 1950 la 1970, veniturile reale ale populatiei cresc de doua ori si jumatate. Este vizat de aceasta crestere fara precedent in special segmentul de populatie care a fost cucerit de civilizatia uzinei, adica 3.592.575 de romani reprezentand, in medie, 20% din totalul populatiei, care, intre 1948 si 1966, au migrat de la sat la oras. Se poate spune ca modernizarea intreprinsa de comunism a produs o transformare sociala ireversibila, rezolvand atavica chestiune agrara prin crearea unei noi clase muncitoare.
[...]
Numarul de studenti la 10.000 de locuitori evolueaza constant, de la 17 in 1938 la c32 in 1950 si 75 in 1970; de asemenea, numarul elevilor de liceu se multiplica cu zece intre 1938 (49.287) si 1970 (505.891).

Libertatea in prezent

Este adevarat ca in cei 17 ani de capitalism, libertatea personala a crescut semnificativ? NU, lucru pe care ni-l explica Horia Roman Patapievici:

"Deci, ce putere are cetateanul?

In principiu, puterea de a-i schimba pe guvernanti. In fapt, aceasta putere depinde de constituirea unor majoritati. Altfel spus, aceasta putere exista numai daca schimbarea constituie dorinta majoritatii. Asadar, este mediata de capacitatea cetateanului de a face parte din, ori de a suscita, majoritati. Si, inca: guvernul se poate schimba, dar guvernantii pot ramane; guvernele se pot schimba, dar clasa politica poate ramane neschimbata, ca un blestem; etc.

Mai mult: in societatile moderne, opinia publica se construieste numai cu ajutorul presei; or, daca presa e aliata cu, ori controlata de, politicieni sau lumea afacerilor, atunci puterea cetateanului de a forma opinia publica e pusa in sah de jocurile celor care dispun de presa. Dupa cum se vede, puterea de principiu e moderata de multe constrangeri practice, care transforma intregul puterii initiale in cioburile unei puteri in mod capricios circumstantiale.

Trebuie sa admitem ca adevarata putere a cetateanului exista numai in principiu. [...]

Daca este asa, atunci de ce suntem mintiti ca avem putere? Politicienii adopta aceasta minciuna ca sa ne domine, sub pretextul ca ne slujesc. Politologii o sustin pentru ca ofera individualismului modern o varianta atragatoare a democratiei, inteleasa nu ca putere a poporului, ci ca putere a individului. In fapt, puterea cetateanului este o fictiune: utila pentru politician, comoda pentru politolog, ea ramane imposibil de mobilizat ori de cate ori beneficiarul ei este altcineva decat politicianul.
[...]

Tarile decente cunosc si observa in mod firesc ceea ce Edmund Burke numea „equality of restraint”: fara a fi constranse, puterile se abtin sa abuzeze de ceea ce le este dat in uz, iar cei care nu au nimic in uz beneficiaza de abtinerea celorlalti, care au, de la abuz. Dimpotriva, tarile inclinate spre abuz, cum este a noastra, nu cunosc decat licenta, urmata de coruperea legii; si coruperea legii, urmata de legalizarea licentei. Cetateanului, deci, nu ii ramane nici o putere, pentru ca puterea nu are ce face, la noi, cu notiunea de cetatean. "
Articolul din care am citat a aparut joi, 28 noiembrie 2007, in Evenimentul Zilei:
http://www.evz.ro/article.php?artid=332546

Iata, in concluzie, ca libertatea din regimul egalitarist ceausist nu e nici pe departe atat de limitata pe cat se crede si ca, pe de alta parte, libertatea din actualul sistem capitalist, e practic iluzorie. Inca o obiectie la adresa egalitarismului pica.

Wednesday, November 28, 2007

Mania oamenilor frustrati

Nu mult a trecut de cand scriam ca materialismul si goana dupa avere e apanajul oamenilor cu probleme psihice, precum lipsa increderii in sine, ca un articol recent reia aceasta idee intarind-o cu un nou studiu stiintific.

"The Consumer Paradox: Scientists Find that Low Self-Esteem and Materialism Goes Hand in Hand

“Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don't need.” ~From the movie Fight Club, based on the novel by Chuck Palahniuk

Researchers have found that low self-esteem and materialism are not just a correlation, but also a causal relationship where low self esteem increases materialism, and materialism can also create low self-esteem. The also found that as self esteem increases, materialism decreases. The study primarily focused on how this relationship affects children and adolescents. Lan Nguyen Chaplin (University of Illinois Urbana-Champaign) and Deborah Roedder John (University of Minnesota) found that even a simple gesture to raise self-esteem dramatically decreased materialism, which provides a way to cope with insecurity.

"By the time children reach early adolescence, and experience a decline in self-esteem, the stage is set for the use of material possessions as a coping strategy for feelings of low self-worth," they write in the study, which will appear in the Journal of Consumer Research."

Consumerismul, inamicul mediului

"
There is also the considerable cost of what materialism does to the environment. We don’t yet know what final toll that could take in terms of quality of life and overall happiness. What many people don’t understand is that if we want to save the environment then at some level we have to buy and consume less. We don’t need to buy so much bottled water, for example. Studies have shown it’s usually not any purer than city tap water, which doesn’t leave mountains of plastic bottles strewn across the nations landfills. It also wastes energy and resources to make those plastic bottles and the many other unnecessary things that both youth and adults alike believe they need to have in order to enjoy life and feel good about themselves.

Ineptia echivalarii fericirii personale cu materialismul financiar

"Mad Magazine summed it up with the statement, “The only reason a great many American families don't own an elephant is that they have never been offered an elephant for a dollar down and easy weekly payments.”
That funny statement, is only funny because it’s somewhat true. The reason people want whatever is currently “hot” is because they believe it will contribute towards their satisfaction and happiness in life. The word “believe” is the key here. People believe that buying more and more things will make them happy, when in fact research has shown time and time again that this simply isn’t the case. What we do know for sure is that buying more and more unnecessary things is damaging our planet and contributing to global warming.

Sure, one person being less materialistic isn’t going to make a noticeable impact on the environment, but it will make a positive impact in that one life. Once entire nations start to understand the myths about what really makes individuals happy, the world will stand a fighting chance."

Articolul e scris de Rebecca Sato, publicat la 12 noiembrie 2007 si poate fi citit integral la:
http://www.dailygalaxy.com/my_weblog/2007/11/the-consumer-pa.html

EDIT:

Tocmai ce am descoperit ca studiul lui Lan Nguyen Chaplin si Deborah Roedder John a fost relatat luna aceasta si in presa de psihologie romaneasca:

" Stima scazuta de sine duce la materialism
Lan Nguyen Chaplin (University of Illinois Urbana-Champaign) si Deborah Roedder John (University of Minnesota)au realizat un studiu in urma caruia au descoperit ca relatia dintre stima de sine si materialism nu este doar o corelatie, ci este o relatie cauzala: stima de sine scazuta cauzeaza un materialism exagerat, iar cei care au o stima de sine crescuta sunt putin materialisti.

Chaplin si John au studiat copii de diferite varste si au descoperit ca, in general, stima de sine creste pe la 8-9 ani spre 12-13 ani, dar apoi scade in adolescenta pana pe la 18 ani."
http://psihologie.ro/index.php/Stima-scazuta-de-sine-duce-la-materialism.html

Despre acest studiu puteti citi ceva mai multe decat am scris eu aici la:
http://www.sciencedaily.com/releases/2007/11/071112133809.htm

Escrocheriile capitalistilor: pensiile private

Odata cu egalitarismul, vor diparea, alaturi de consumerism si goana oaraba dupa imbogatire, si afacerile private, in special cele care le aduc patronilor lor venituri peste media societatii. Si odata cu disparitia economica a acestora, vom scapa si de inselatoriile si abuzurile lor, asa cum se prefigureaza a fi actualul sistem de pensii private din Romania.
Intr-un interviu acordat ziarului Azi, la 27 noiembrie, 2007, Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata, schiteaza cateva dintre neajunsurie majore ale sistemului de pensii private.

" Există garanţii serioase că banii depuşi în sistemul pensiilor private vor da randamentul preconizat?
Nu există nicio garanţie reală. În prezent se prevede doar o garanţie nominală (valoarea nominală a contribuţiilor) minus comisioanele de ad-ministrare. Dar, în 30 de ani, cât durează între mo-mentul contribuţiei şi momentul plăţii pensiei, la o inflaţie anuală de 2-3% (presupunând că intrăm în zona euro şi vom avea şi noi o astfel de inflaţie mică), valoarea reală a contribuţiilor nominale se injumătăţeşte.
Deci, eu depun azi 10 lei, şi peste 30 de ani mi se garantează că voi primi înapoi 5 lei minus 1 leu comision...Aceasta este o mare afacere pentru administratorii fondurilor de pensii, dar nu şi pentru contribuabili.
Se mai intenţionează să se introducă o marjă de variaţie în jurul randamentului mediu al pieţei, iar limitele marjei să fie supravegheate de comisia naţională de resort (pensii private); deci, o garanţie indirectă că un fond nu va evolua mult mai rău decât media celorlalte fonduri. Dar, randamentul mediu al pieţei poate fi sub dobânda medie, sub inflaţie, sau în caz de recesiune poate fi chiar negativ.
În opinia mea, ar trebui garantată valoarea reală a contribuţiilor, deci măcar o garantare cu inflaţia (inflaţia din România). [...]

Pensiile private vor genera un deficit împovărător la bugetul de stat?
Deficitul bugetar cre-at de pensiile private va fi de aproximativ 0,4% din PIB în 2008 şi va ajunge să depăşească 1% din PIB anual pe termen mediu. Acest deficit îl vom plăti tot din buzunarul nostru, pentru că statul se va împrumuta pentru a acoperi deficitul, deci va creşte datoria publică.
Perversitatea sistemului este atât de mare, încât principalii cumpărători de titluri de stat vor fi chiar fondurile de pensii; altfel, acestea nu ar fi avut în ce să investească. Deci, statul ne ia banii şi îi dă în administrare fondurilor private; pentru a plăti aceleaşi pensii în sistemul public, care va fi văduvit de resurse, se va împrumuta tot cu banii noştri, pentru a finanţa încă o dată fondurile de pensii. În concluzie, se va crea un deficit bugetar de durată şi va creşte cu acelaşi procent şi datoria publică, an de an.

Ce alte observaţii mai aveţi privind riscurile sistemului pensiilor private?
Un studiu publicat în revista "Manchester School" arăta că, pe o analiză a fondurilor de pensii facultative listate la bursa din Londra, riscul de a primi mai puţin decât valoarea nominală a contribuţiei este de 10%; iar şansele de a obţine randamentul promis, sau chiar peste acesta, sunt sub 10%.
Pentru pensii facultative - este OK, un risc asumat, dar pentru cele obligatorii - nu este firesc ca statul să dea banii mei pe mâna unor privaţi şi aceştia să nu îmi ofere garanţii reale. Iar atunci când fondurile private vor fi incapabile să ofere randamentele scontate, cine va fi sub presiune să le suporte de la buget?
Evident, tot statul, adică noi toţi."

Intregul articol se gaseste la adresa:
http://www.azi.ro/interviu.htm

Exceptional articol al lui Lucian Mandruta

Jurnalistul Lucian Mandruta a scris un excelent articol pentru Dilema Veche, nr. 189, septembrie 2007. Acolo scoate bine in evidenta accentul nebunesc pus de capitalism pe afaceri si facerea de bani, in dauna timpului liber si al vietii personale. Reiese astfel ca ritmul de munca si activitate dement imprimat de aceasta oranduire este profund anti-uman si, in plus, spre diferenta de comunism, lipsit de speranta unei vieti mai bune. Citez mai jos un fragment:

"Şedinţa începe la 8. Întîlnirea vine la 10 (muzică ritmată şi zumzet în background, să intraţi în atmosferă). Prînzul – după 12,30. Primul prînz, că mai e loc şi de al doilea, cu un alt client, cu alte date, cifre de afaceri, valori şi evenimente şi conferinţe de presă şi brief-uri de comunicare. Între ele, maşini, stopuri, frîne, drumuri, copaci, cîte o pasăre speriată de mutra ta prin parbriz. Apoi briefing la 3, întîlnire de creaţie la 4 jumătate, cafea la 8, supermarket la 9, viaţă puţin înainte să adormi. Şi cafea, turnată cu polonicul peste toată această zbatere, utilă în cazul în care n-o să murim niciodată.

Nu mai am timp. Vă spun cinstit, că poate mă înţelegeţi pe undeva: dacă cineva mi-ar fi zis că drumul spre capitalism o să fie mai lung şi mai greu decît ăla spre comunism, nu mai plecam.

Dar altceva e mai rău: acum chiar că nu mai avem de ales. Chiar şi-n vremurile cele mai negre ale partidului unic, exista, undeva, o a doua soluţie. Aveam măcar iluzia unei insule, cum ar fi zis poetul azi senator PSD. Aveam RFG-ul, America, Franţa, refugii pentru constructorii obosiţi ai socialismului. Refugii definitive (ţineţi minte ce frumos suna expresia asta, „rămas definitiv”?), clare, cu promisiuni şi neoane. Azi, dacă te-ai săturat de construcţia capitalismului, eşti pierdut. N-ai unde să pleci: Cuba şi Coreea de Nord sînt oarecum incomode pentru cine s-a obişnuit cu cafeaua Illy şi maşina cu piele pe scaune, pusă acolo de constructor, nu de şofer. Poţi doar să evadezi, cîte o săptămînă-două, în zone în care capitalismul e temporar suspendat, asta pînă cînd instalează şi-n Tahiti full coverage 3G. Poţi să te fofilezi sub şezlong în Grecia, să te ascunzi în bordel în Tailanda, poţi să tragi chiulul în biserică în Malta. Însă te vor găsi: Securitatea e mic copil faţă de capacitatea clienţilor sau a patronilor de azi de a da de tine la capătul concediului. Unde deja ai întîrziat prea mult, na, uite că s-a umplut hard-ul de mailuri!

Treaba asta e deprimantă. Comunismul avea o treabă mişto, pînă la urmă: o ţintă, un orizont însorit (chiar vizibil ca atare în picturile realismului socialist, dar sînt prea tînăr să le fi prins în plină glorie), o destinaţie. O lume mai bună. Ce ne dă la schimb capitalismul? Drumul. OK, avem aer condiţionat şi blackberry, din cînd în cînd compania de catering ne aduce gustări de figuri, pantofii-s de la „Prada“, cravata de la „Boss“. Dar viaţa, vă întreb, viaţa de unde e? La ce butic de firmă o putem cumpăra, în ce gang o aduce vreun dealer, la ce bancă o putem lua cu împrumut la o dobîndă în condiţii extrem de avantajoase? Şi, de fapt, încotro mergem? A cîta generaţie se va putea opri?

Nu se mai opreşte nimeni, asta e chestia. Nu mai poţi coborî din tren, merţan sau maybach. Nu e nici o gară, doar cîmp plantat proaspăt cu telefoane şi laptop-uri, să avem ce arde în focul creaţiei, la iarnă. Iar viitorul e un simplu sfîrşit (cu generic şi muzică) al istoriei, în care întîlnirile de business din calendar se vor înmulţi pînă vor ocupa tot spaţiul dintre ziua de naştere şi cea a decesului.

Frumoasă ironie: tocmai sistemul care pretinde că fiecare e unic şi trebuie tratat ca atare, tocmai sistemul ăsta individualist a reuşit cumva să treacă în planul doi viaţa indivizilor."
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=189&cmd=articol&id=6630

Pe scurt, campaniile publicitare desantate si inselatoare, specifice capitalismului, duc in practica la dependenta fata de placeri costisitoare, ce duc la randul lor la o cantitate enorma de munca, necesara pentru a fi procurate. Sa terminam deci, cu nevoia de obiecte costisitoare, sa uitam de dorinta de imbogatire, si sa reducem cat mai mult cantitatea de munca, daca vrem, totusi, sa avem o viata. Normala.

Tuesday, November 27, 2007

Ridicolele placeri costisitoare

Desi multi au impresia ca odata ce ai bani, accesul la placerile scumpe si costisitoare le vor spori considerabil fericirea, obiectele in cauza ce devin astfel accesibile reusesc mai degraba sa ne amuze prin ridicolul lor. O astfel de lista ca cea de mai jos, departe de a ne face invidiosi pe "fericirea" bogatilor, nu reuseste decat sa ne convinga de absurditatea acestor presupuse placeri. Sa radem, deci, de oamenii bogati, de eforturile si riscurile lor inutile si de "goliciunea" muncii lor!

"Te-ai intrebat vreodata ce cadouri isi fac cei care au mai multe milioane decat ai tu fire de par in cap? Ei bine, fiindca se apropie Craciunul si “Mosul” trebuie sa treaca chiar si pe la cei mai bogati dintre noi, iata cateva sugestii menite a-i veni in ajutor: [...]

Cel mai scump ursulet de plus din lume
Ai acasa o odrasla extraordinar de fitoasa si nici macar n-a ajuns la varsta pubertatii? I-ai cumparat deja cea mai scumpa Barbie din lume si nu ai nici o idee pentru Craciunul de anul asta? Sau poate o „amica” pe la vreo 23 de ani dar careia ii sta mintea tot la jucarii de plus? Ei bine, cel mai scump ursulet de plus din lume ti-ar fi de mare ajutor. El este produs de compania germana Steiff si costa 62.446 de euro, de care primesti: una bucata gura urs aur, una bucata blana urs din fir aur, doua bucati pupile urs din safir si doua bucati irisi diamant. Atentie insa, editia ursilor de mare angajament este una limitata la doar 125 de bucati.

Cel mai scump joc de sah din lume
Ai 30 de ani, cateva zeci de milioane de euro de pe urma afacerii cu ciment si cateva mii de regrete in ceea ce priveste educatia de care nu ai avut niciodata parte? Ai putea sa suplinesti lipsa gimnaziului, a liceului si eventual a facultatii, cumparandu-ti cel mai scump joc de sah din lume, pe care sa-l postezi in salonul vilei tale cu trei etaje. Caci, pana la urma, Mosu’ vine si la cei bogati, nu? Pe deasupra asta te va face sa pari mai inteligent in fata prietenilor tai care nu te vor provoca niciodata la un joc de sah pentru ca si ei, ca si tine, n-au habar sa mute piesele pe tabla. Daca esti mai altruist din fire, ai putea sa faci acest cadou campionului national de sah. Costul unui asemenea joc de sah este de 500.000 de dolari. Autorului sau, renumitul bijutier francez Bernard Maquin, i-au trebuit peste 4500 de ore sa-l creeze si a folosit 1168.75 de grame din aur alb de 14 carate si aproximativ 9900 de diamante albe si negre.

Cel mai scump stilou din lume
Pentru Craciunul de anul asta, Mosu` s-a gandit sa-ti aduca in dar pensionarea sefului tau, pe care o asteptai de vreo 15 ani. Va urma si o petrecere, in ajunul Craciunului, unde veti participa toti cei care i-ati fost maini drepte si stangi, si, asa cum se face in multinationale, veti fi obligati sa ii aduceti cate un stilou cadou. Odata cu petrecerea de adio va veni si vestea cea mare – tu vei fi numit director. Si cum „noblesse oblige”, stiloul tau trebuie sa fie unul de mare pret, asa ca te sfatuiesc sa-l alegi pe cel mai scump posibil.

Mont Blanc impreuna cu Van Cleef & Arpels au anticipat nevoia ta si au creat cel mai scump stilou din lume, in valoare de 730.000 de dolari. Poti chiar sa alegi intre cele trei variante: cu safire, cu smaralde sau rubine.

Cea mai scumpa poseta din lume
Revenind la femeia de langa tine, un cadou de Craciun perfect pentru ca ea sa-si mentina statutul de „doamna” in inalta societate ar fi o poseta „Birkin”, produsa de Hermčs. Cea mai ieftina „Birkin” costa 37.000 de dolari, iar cea mai scumpa 64.800 de dolari si a fost deja vanduta."

Articolul, ce contine si pozele "minunatiilor" in cauza, se gaseste la:
http://www.jurnale.ro/Cele_mai_scumpe_cadouri_de_Craciun-e4985-59150.html

Asa ca voi, astia cu bani, n-o mai frecati aiurea si faceti ca banii vostri sa aiba o destinatie serioasa, respectabila si normala, caci 18.000 de copii mor zilnic de foame in lume si 850 de milioane de oameni se culca infometati!
http://www.usatoday.com/news/world/2007-02-17-un-hunger_x.htm

Spre munca mult mai putina

Cel care a adoptat stilul de viata materialist, cu cheltuieli mari pentru satisfacerea placerilor costisitoare si acumularea de bani, nu doar ca nu e cu nimic mai fericit decat restul oamenilor, dar trebuie sa indure, de cele mai multe ori, un program de lucru mult mai incarcat. Nocivitatea unui asemenea program este bine evidentiata de omul de stiinta rus V. Burdakov.

" Un om de stiinta rus propune Ziua de lucru de trei ore
Cercetatorul rus V. Burdakov a ajuns la concluzia ca oamenii nu trebuie sa munceasca decit trei ore pe zi. Potrivit cotidianului Pravda, Burdakov a calculat cantitatea de efort care trebuie depusa de o persoana oarecare pentru a satisface cele cinci cerinte fundamentale ale vietii de zi cu zi: revigorare, transport, informare, lucru si timp personal. Omul de stiinta rus a aflat astfel ca daca ar munci doar trei ore zilnic, oamenii nu s-ar mai imbolnavi atit de des si ar trai mult mai mult.
In opinia lui Burdakov, "omul matur" trebuie sa-si petreaca ziua cam asa: 9 ore pentru somn, odihna si mese, 1,5 ore pentru "receptionarea informatiilor", 3 ore pentru lucru si "alte activitati" si 6,5 ore pentru "toate calatoriile", inclusiv mersul la cumparaturi. Burdakov mai spune ca problema noastra cea mai mare este ignorarea sau tratarea superficiala a unor "chestiuni personale", cum sint "igiena, gimnastica, curatenia in casa si toaleta", activitati pentru care a rezervat alte 4 ore."
Articol scris de Constantin Vlad si publicat de Evenimentul zilei in 7 iunie 2001.
http://www.evz.ro/article.php?artid=35134

Acelasi Constantin Vlad publica recent, tot in Evenimentul Zilei, un articol in care expune cativa pasi spre reducerea drastica a timpului de munca, la patru ore pe saptamana. Iata deci nu doar ca reducerea timpului de munca este o chestiune care intereseaza azi, ceea ce dovedeste indirect neplacerea cauzata de munca zilnica, dar reducerile drastice de munca sunt perfect posibile si plauzibile.

"
Saptamana de lucru de numai patru ore

Americanul Timothy Ferriss, 30 de ani, sustine ca mentinerea la minimum a convorbirilor telefonice si planificarea o singura data pe zi a raspunsurilor la mesaje electronice ar putea reduce la numai patru ore o intreaga saptamana de lucru, pentru multe dintre persoanele care au o slujba de birou. In cartea intitulata „Saptamana de lucru de 4 ore”, autorul prescrie un „regim sarac in informatie”, care consta in diminuarea drastica a convorbirilor telefonice si a „sarcinilor paralele” (multitasking).

Prima etapa in acest regim este redefinirea regulilor de munca. Urmeaza eliminarea tuturor activitatilor care ne pot face sa ne pierdem concentrarea, precum si a clientilor care nu sunt importanti. Urmatoarea etapa, accesibila in special celor care au functii de conducere, este „automatizarea” sau „externalizarea” vietii catre asistenti mai mult sau mai putin virtuali. Acestia din urma pot face aproape orice - de la investigarea concurentei si achizitionarea biletelor de calatorie, la comandarea de alimente sau echipamente pentru acasa sau la serviciu.

Ferriss recunoaste ca regulile sale se adreseaza indeosebi sefilor, dar spune ca unele pot fi folositoare si pentru subalterni. Pentru a-si simplifica activitatea, in opinia lui, simplii angajati trebuie in primul rand sa se „elibereze de mediul de la birou”, noteaza „The Sunday Telegraph”."
http://www.evz.ro/article.php?artid=332043

"Cruciada anti-shopping"

23, respectiv 24 noiembrie, Ziua Internationala anti-cumparaturi, a avut ecouri inclusiv in presa autohtona, desi nu atat pe cat ar fi meritat.
Saptamana Financiara a scris despre acest eveniment international indreptat impotriva consumerismului in numarul de luni, 26 noiembrie. Mai jos un fragment in care se subliniaza legatura directa, de cauzalitate, intre nefastele schimbari climaterice si mania consumerista:

"Anul acesta, „Buy Nothing Day“ a fost luata in serios mai mult ca niciodata. In primul rand, din pricina schimbarilor climatice devenite evidente si care sunt puse pe seama hiperconsumului. Ultimele studii arata ca 20% din populatia globului consuma peste 85% din resursele planetei. Brandurile sunt acuzate ca, prin publicitate, au creat nevoi false, pentru satisfacerea carora s-a apelat la o exploatare irationala a resurselor, ajungandu-se, in cele din urma, la distrugerea planetei. Prin urmare, intre boala shopping-ului si incalzirea globala exista o legatura directa, usor demonstrabila.
In ultimii ani, „Buy Nothing Day“ a castigat adepti in intreaga lume si s-a transformat intr-o adevarata cruciada anticonsumerista, care grupeaza organizatii de activisti din ce in ce mai diverse, dar in principal organizatiile antipublicitare, pentru ca, pana la urma, publicitatea se afla in capul listei celor acuzati pentru societatea de hiperconsum. Actiunea este sustinuta nu numai de organizatiile de mediu sau de catre altermondialisti - cei care militeaza impotriva unei societati care exista numai prin si pentru consum. In ultima vreme, a avut o sustinere puternica pana si din partea organizatiilor feministe, revoltate impotriva sexismului si a imaginii degradante a femeii in publicitate, sau din partea miscarilor impotriva comercializarii culturii de catre industria publicitara.
Pe de alta parte, a fost extins si obiectul actiunii acestei zile: nu numai abstinenta la cumparaturi, dar si abstinenta de la orice consum care nu e absolut necesar, dar degradeaza mediul. Manifestul acestei zile indeamna publicul sa incerce sa nu se deplaseze nici cu masina, nici cu mijloacele de transport public, ci sa ia bicicleta sau sa mearga pe jos; sa nu deschida televizorul si sa limiteze la strictul necesar consumul de electricitate, gaz, apa, telefon."

Articolul este scris de Monica Cercelescu si poate fi citit in intregime la:
http://www.sfin.ro/articol_11214/cruciada_antishopping_capata_proportii_in_toata_lumea.html

Iata, asadar, ca aplecarea spre un stil de viata mult mai putin pretentios din punctul de vedere material, cu cheltuieli legate doar de necesitati si respingerea unor "luxuri" precum mersul cu automobilul, este nu doar indicat si rational pentru individ, dar e deja o conditie a sanatatii Planetei si a intregii omeniri.

Sunday, November 18, 2007

Inegalitatile si goana dupa lux dauneaza grav societatii

Robert Frank este Henrietta Johnson Louis Professor of Management si Professor of Economics at Cornell University's S.C. Johnson Graduate School of Management.
In cartea sa "Falling Behind: How Rising Inequality Harms the Middle Class", publicata la Berkeley: University of California Press, 2007, Frank argumenteaza ca apetitul pentru lux si placeri costisitoare a unei minoritati de bogati dauneaza intregii societati.

Pe scurt, argumentul lui Frank este ca atunci cand cei extrem de avuti isi cheltuiesc banii pe obiecte si bunuri de lux, precum case extrem de spatioase, cei imediat "dedesuptul lor", adica cei bogati dar nu la fel de bogati, au tendinta sa ii imite pe primii, cumparand la randul lor case cat mai mari, care sa semene cu cele ale primilor. La randul lor, cei situati din punct de vedere financiar imediat sub aceasta a doua clasa a bogatilor incearca sa ii imite facandu-si la randul lor case cat mai mari. Si tot asa, comportamentul acesta se propaga, precum unei cascade sau al unor piese de domino, in intreaga societate.

Robert Frank explica insa ca odata ce acest comportament e generalizat in societate, clasa de mijloc are cel mai mult de suferit, caci incearca din rasputeri sa tina pasul cu valul de placeri scumpe si luxoase, desi venitul ei nu a crescut semnificativ in ultimele decenii. Astfel, cei din clasa de mijloc se vad nevoiti sa se imprumute tot mai mult si sa munceasca tot mai mult.

Este important de retinut ca pentru cei din clasa de mijloc, a alege sau nu sa tina pasul cu cei de "deasupra" lor nu e o alegere libera. Intr-adevar, odata cu ridicarea standardelor generale, ceea ce inainte era considerata o casa mare, acum a ajuns sa fie considerata o casa medie. Similar si pentru cartiere: cartierele considera odata luxoase au devenit medii. Daca cei din clasda de mijloc ar alege sa traiasca in vechile lor case, acestea ar fi case mici iar cartierele in care s-ar afla ar fi cartiere sarace. Iar cartierele sarace au un sistem de invatamant, de exemplu, mult mai slab decat al celorlalte. Astfel, clasa de mijloc ajunge sa fie obligata de valul de lux generat de sus sa munceasca tot mai mult pentru a-si permite sa locuiasca intr-un cartier mediu, care sa le permita sa-si dea copii la scoli medii.

In cuvintele lui Frank:

"The fact remains, however, that the behavior of the wealthy has been the root cause of a
serious economic squeeze confronting the middle class, whose incomes have failed to keep
pace with the prices of housing, tuition, health insurance, and a host of other basic services
during recent decades. Through a chain of events, the increased spending of the top 1
percent, who earned three times as much in 2000 as in 1979, has placed many basic goals out
of reach for the median family. [...]

But among those just below the top, such purchases have an impact. They subtly change the
social frame of reference that defines what kinds of houses and cars seem necessary or
appropriate. Additional spending by top earners thus leads others just below them to spend
more. And when they do so, others just below them are affected in the same way, and so on,
all the way down the income ladder. [...]

The steep rise in median house prices is one of the most important sources of the middle-class
economic squeeze. It is an indirect consequence of the higher incomes and spending of top
earners.
It might seem that a family could escape the squeeze by just buying a smaller house. But that
option would entail a significant cost. The problem is that there is a strong link between the
price of a house and the quality of the corresponding neighborhood school. Failure to buy a
house near the median price for the area means having to send one's children to belowaverage
schools, a cost that most parents seem unwilling to bear. The upshot is that despite a
modest increase in their incomes, middle-class families must now work longer hours, borrow
more, save less, and commute longer distances in order to continue sending their children to
schools of just average quality."

Aceasta situatie, in care cheltuielile exagerate ale celor mai bogati ridica standardul general de lux si rezonabilitate, obligandu-i pe cei din clasa mijlocie sa munceasca mai mult si sa fie mai indatorati, este valabila si pentru alte bunuri:

"Increased spending at the top also imposes other costs on those below. If you buy a
typical 3,000-pound sedan, your family will incur risks that didn't exist in the 1970's,
since you'll now be sharing the road with 6,000-pound Lincoln Navigators and 7,500-
pound Ford Excursions. So in self-defense, you may want to spend more for a bulkier
vehicle.
And if you managed to choke down the cost of a home in a good school district, you'll
need to spend more on your children's clothes or else endure the embarrassment in their
eyes as they mingle with wealthier classmates. Your own clothes might have to come up
a notch as well, since others are wearing more expensive clothes now and in job
interviews you'll want to make a good impression. The gifts you give, the night out at the
theater, the family vacation -- all are affected by the upward pull exerted by the sharply
higher affluence of top earners."

Iata, asadar, cum minoritatea de oameni ultra bogati, din societatile liberale si inegale, dauneaza, indirect, intregii societati. Care este solutia economistului pentru stoparea acestei nebunii generalizate? Taxele progresive, adica un pas decisiv important spre egalitarism:

"As Plutarch wrote almost 2000 years ago, "An imbalance between rich and poor
is the oldest and most fatal ailment of all republics." Before the United States
succumbs to that ailment, we might want to reconsider the wisdom of policies
that widen that already large gap."

Pe scurt, am vazut cum preferarea placerilor costisitoare si luxoase, impreuna cu climatul liberal economic social, dauneaza societatii si vietilor majoritatii oamenilor, si cum acest ilustru economist propune pentru indreptarea acestei stari de fapt egalitarismul financiar.

Articolele din care am citat aici, au fost scrise de Robert Franck si se gasesc la adresele:

http://www.robert-h-frank.com/PDFs/PI.9.12.04.pdf (The Class War That Isn't, aparut in Philadelphia Inquirer, 9.12.2004)

http://robert-h-frank.com/PDFs/NYT.4.12.99.pdf (The Victimless Income Gap?, The New York Times, 14.12.1999) si

http://www.robert-h-frank.com/PDFs/PI.11.27.05.pdf (The Income Gap Grows, Philadelphia Inquirer, 27.11.2005)

Saturday, November 17, 2007

Din nou despre "performantele" capitalismului romanesc

Pe acest blog am sustinut egalitarismul financiar, caracteristic societatilor socialiste, in primul rand pentru a impune o limita de bani maxima tuturor membrilor societatii, indepartand astfel oamenii de nefireasca fuga dupa bani si imbogatire, ajutandu-i, totodata, sa aiba mai mult timp liber in care sa se ocupe de placerile gratuite sau foarte ieftine demonstrate ca oferind un grad mare de satisfactie: compania familiei, a prietenilor, practicarea sporturilor, culturalizarea etc.
O obiectie adusa egalitarismului este aceea ca un astfel de sistem nu ar fi capabil de performante economice suficiente incat sa asigure un nivel de viata decent cetatenilor.
Pana acum am raspuns la aceasta obiectie demonstrand performantele pe care le au si le-au avut sisteme egalitariste precum cele ale Cubei, ale Chinei maoiste sau ale Venezuelei lui Chavez. Am aratat, totodata, pe baza unor scrieri ale unor istorici precum Daniel Barbu, unor politicieni precum deputatul Adrian Moisoiu sau profesori precum George Pruteanu, ce avantaje importante a avut comunismul romanesc fata de capitalismul actual.
Pe langa faptul ca locuintele s-au scumpit, dupa 1989, cu peste 500%, preturile crescusera in 2003 de 2000 de ori, puterea de cumparare dupa 16 ani de capitalism de abia a ajuns la nivelul din 1990, azi vom afla ca dupa 17 ani de capitalism, Romania a acumulat o datorie externa de 33 de miliarde de ori mai mare decat o avea in 1989.

"Datoria externa a Romaniei a ajuns la 33,85 de miliarde de euro, cifra inregistrata la data de 30 septembrie 2007, se precizeaza intr-un comunicat al Bancii Nationale. In anul care a trecut, datoria externa a crescut cu 18,9 la suta.
Potrivit comunicatului BNR, datoria externa publica si public garantata a inregistrat la 30 septembrie 2007 un sold de 10,24 miliarde de euro si a reprezentat 30,3 la suta din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 37,7 la suta la 31 decembrie 2006).
Datoria externa negarantata public a insumat 20,93 miliarde de euro la 30 septembrie 2007, fiind cu 24,8 la suta mai mare decat la 31 decembrie 2006."
http://www.evz.ro/article.php?artid=330998

Articolul din evenimentul Zilei citat mai sus a aparut la data de 17 noiembrie 2007.

"Performanta" capitalismul actual este cu atat mai mare cu cat la sfarsitul Epocii de Aur comuniste, datoria externa a Romaniei era zero.

"Plata întregii datorii externe, în valoare de 60 de miliarde de lei, se încheie în vara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist."
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C5%9Fescu#Datoria_extern.C4.83

Ce e si mai grav, este ca in ciuda acestei datorii exorbitante externe a Romaniei actuale, nivelul Astfel, conform Datelor Barometrului de Opinie Publica al Fundatiei Soros Romania, editia mai 2007, nivelul de viata al romanului de rand nu a crescut cu nimic relevant.

"Principala nemultumire a romanilor ramane situatia materiala - 71% dintre respondenti spun ca sunt nemultumiti sau foarte nemultumiti de banii pe care ii au. La polul opus se afla familia si prietenii, care ofera motive de satisfactie pentru mai mult de trei sferturi din cei intervievati. Atunci cand sunt rugati sa evalueze veniturile propriei gospodarii, o treime (35%) dintre respondenti spun ca nu le ajung nici pentru strictul necesar, o alta treime (34%) afirma ca se limiteaza la strictul necesar, o cincime (20%) declara ca veniturile le ajung pe un trai decent, 7% spun ca isi permit si unele lucruri mai scumpe si doar 1% raspund ca isi permit orice isi doresc."
http://www.osf.ro/ro/comunicate_detaliu.php?comunicat=50

Thursday, November 15, 2007

Cuvantarea deputatului Adrian Moisoiu

La data de 25.03.2003, deputatul PRM Adrian Moisoiu a tinut o cuvantare in Camera Deputatilor in care a subliniat starea precara a societatii romanesti post-dembriste in comparatie cu Epoca de Aur a egalitarismului ceausist. Sa o urmarim:

"Permiteţi-mi să vă prezint intervenţia "Zdrobiţi orânduirea cea crudă şi nedreaptă...!"

La peste 13 ani după momentul 22 decembrie 1989, însuşi preşedintele Ion Iliescu recunoaşte consternat că pentru majoritatea românilor viaţa este mult mai grea. Preţurile au crescut de peste 2000 de ori şi nu se poate aprecia la ce valoare se vor opri, impozitele şi taxele despre care înainte aproape nu se ştia nimic astăzi sunt devastatoare, cheltuielile de întreţinere au atins valori inimaginabile, au apărut boli noi - sifilisul, tuberculoza şi SIDA fiind la modă, consumul de droguri sporeşte vertiginos, analfabetismul este în floare, prostituţia proliferează la noi ca la nimenea ...

Oare, dacă românii ar fi ştiut ce zile vor ajunge să trăiască, ar mai fi ieşit în stradă şi ar mai fi manifestat împotriva regimului Ceauşescu?

Unde este siguranţa zilei de mâine? Unde sunt contractele de muncă de altă dată care stipulau că la terminarea unei şcoli profesionale - trei sau cinci ani erai obligat să lucrezi în întreprinderea care ţi-a suportat cheltuielile de şcolarizare, iar la terminarea stagiului militar erai de asemenea obligat să te reangajezi la locul de muncă de unde ai fost încorporat? Numai cine este rău voitor, nu vrea să-şi aducă aminte uşurinţa cu care tinerii puteau să obţină o locuinţă din fondul întreprinderii unde lucrau.

De ce am reamintit toate acestea ? Pentru că niciodată nu mi-am putut închipui că un pensionar modest se va întreba dacă îi vor ajunge banii până la pensie, că salariul minim pe economie nu asigură o viaţă decentă - oamenii fiind obligaţi să mănânce chiar şi pâine cu muştar, că se vor debranşa de la reţeaua de termoficare, cu riscul de a înfrunta frigul, că vor renunţa la postul telefonic sau la curent electric - ceea ce înseamnă renunţarea la lumină, televizor, frigider, într-un cuvânt renunţare la un minim de modeste binefaceri ale civilizaţiei.

În acelaşi timp, populaţia ţării a scăzut cu peste 1,5 milioane de locuitori, sporul populaţiei fiind acum un spor negativ. Dacă Ceauşescu a fost acuzat şi împuşcat pentru genocid, toţi guvernanţii pe care i-am avut după 1990 şi care au contribuit decisiv la acest dezastru al ţării, de ce pot fi acuzaţi? România este adusă astăzi la sapă de lemn de o clasă politică incompetentă şi rapace, de grupuri de interese mafiote care o exploatează şi o vlăguiesc. Accept să fiu considerat nostalgic, dar ce s-ar putea spune văzând toaletele, maşinile de lux, vilele, plimbările în străinătate pe care le etalează unii, în dispreţul pentru suferinţa celor mulţi? Oare nu ar trebui să observ ofensiva dezlănţuită împotriva sănătăţii, a modului în care se închid spitalele în care bolnavii stau câte doi într-un pat şi s-au pus paturi până şi pe culoare, că se aduc medicamente de acasă, că în judeţul Bistriţa-Năsăud preoţii au făcut apel către enoriaşi pentru a colecta alimente necesare hrănirii bolnavilor din spitale, că medicii, ca şi alte categorii sociale, sunt plătiţi mizerabil şi de aceea pleacă să lucreze în străinătate, să culeagă căpşuni sau măsline, că pensionarii se roagă lui Dumnezeu să nu moară pentru că aparţinătorii nu au minimum 15 milioane de lei ca să-i înmormânteze, iar banii obţinuţi la o nuntă ajung abia pentru cumpărarea unei jumătăţi de garsoniere?

Să te mai miri că luni 17 martie 2003, în Piaţa Sfatului din Braşov s-a desfăşurat un miting de protest la care au participat peste 20.000 de oameni de la Uzinele Roman S.A., Tractorul S.A., Rulmentul S.A. toate din Braşov, Tohan, Zărneşti, Nitramonia S.A. Făgăraş, Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Ghimbav, nemulţumiţi de compensaţiile salariale propuse pentru ei, cât şi de perspectiva unor viitoare 8.000 de disponibilizări la care se pot aştepta începând din trimestrul II 2003? Să te mai miri că personalul medical iese în stradă? Să te întrebi pentru ce au manifestat chiar ieri, 24 martie 2003, sute de cadre didactice sub conducerea sindicatului "Spiru Haret" în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării?

[...] Cum apreciază ei "aşa zisa" creştere economică care s-a produs prin cadorisirea pe şpagă a Combinatului Siderurgic Reşiţa, prin închiderea la Hunedoara şi a ultimului furnal, a faptului că la Sidex se dau afară oamenii într-o veselie, că sistemul de telecomunicaţii a fost înstrăinat de pomană, că la Roşia Montană se încurajează producerea celui mai mare dezastru ecologic din Europa, că s-au înzestrat serviciile secrete maghiare cu staţiunea Sovata, că în agricultură se fac afaceri incredibile, că sub masca lui Dracula Park s-au subtilizat cu seninătate, fără a avea cea mai elementară concepţie managerială, peste 42 miliarde de lei, că banii luaţi împrumut fără garanţii de la bănci nu au mai fost returnaţi şi ca atare acestea au fost falimentate ?"
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5397&idm=1,04&idl=1

Iata, asadar, care era "dezastrul" adus de comunistii egalitaristi si care este "progresul" adus de capitalismul romanesc de dupa 1989!

Sa ne mai miram, asadar, cand aflam ca dupa 16 ani de eroice sfortari capitaliste, puterea de cumparare a romanului de abia a revenit la nivelul care era in 1990?

"Puterea de cumparare a salariatilor a revenit in decembrie 2006, dupa 16 ani, la valoarea din octombrie 1990, cand a inceput liberalizarea preturilor si inflatia, scrie Ziarul Financiar.
Evolutia puterii de cumparare se masoara prin raportul dintre indicele castigului salarial mediu nominal net si indicele preturilor de consum.
Astfel, cresterea salariilor din ultimii ani si scaderea inflatiei a facut posibil recuperarea decalajului dintre salarii si preturi provocat de hiperinflatia din anii 90.
In ianuarie 2005 raportul salarii/preturi era de 86,7%, in ianuarie 2006 de 90,9%, iar in noiembrie 2006 de 97,0%. In decembrie, salariul mediu net a fost de 1099 lei noi (314 euro), cu 30% mai mult decat in decembrie 2005."
http://www.zf.ro/articol.php?id=111472

Tuesday, November 13, 2007

Richard Easterlin despre iluzia banilor

Richard A. Easterlin este University Professor and Professor of Economics, University of Southern California. He is a member of the National Academy of Sciences and the American Academy of Arts and Sciences.

In studiul sau "The Economics of Happiness", aparut in Daedalus, 2004, 133, Issue 2, Easterlin sustine exact ceea ce am sustinut pana acum pe acest blog: incercarea de a gasi fericirea in bani e o iluzie, in mare parte pentru ca oamenii acumuleaza bani peste strictul necesar pentru a-si depasi vecinul, insa intotdeauna vor gasi un vecin si mai avut decat ei. Astfel se explica de ce in ciuda progresului economic inregistrat in tarile occidentale, fericirea a ramas constanta: veniturile tuturor au crescut, ceea ce inseamna ca s-au pastrat aceleasi diferente de venit intre oameni, chiar daca toti sunt mai bogati.
In schimb, continua Easterlin, mariajul este un factor ce ridica constant fericirea si o pastreaza astfel.
Asadar, concluzia e clara:

"The survey evidence indicates that over the life cycle family and health circumstances typically have lasting effects on happiness, but more money does not.
What do these empirical results imply for the possibility of increasing one’s happiness?

Each of us has only a fixed amount of time available for family life, health activities, and work. Do we distribute our time in the way that maximizes our satisfaction? The answer, I believe, is no, for a reason that has already been suggested.
We decide how to use our time based on a “money illusion,” the belief that more money will make us happier, failing to anticipate that in regard to material conditions the internal norm on which our judgments of well-being are based will rise, not only as our own income grows, but that of others does as well. Because of the money illusion, we allocate an excessive amount of time to monetary goals, and shortchange nonpecuniary ends such as family life and health."

Sa nu ne lasam, asadar, pacaliti de iluzia fericirii aduse de bani si sa lasam ca munca in exces in goana dupa bani sa ne rapeasca timpul dedicat adevaratelor surse de fericire din viata, precum viata de familie si sanatatea.

Articolul din care am citat se gaseste la adresa:
http://www-rcf.usc.edu/~easterl/papers/Happiness.pdf

Impotenta argumentelor liberale

Robert Frank este Henrietta Johnson LouisProfessor of Management Professor of Economics at Cornell University's S.C. Johnson Graduate School of Management.Professor Frank holds a BS in mathematics from the Georgia Institute of Technology. He also holds an MA in statistics and a PhD in economics, both from UC Berkeley.
Totodata, domnia sa este autorul unor importante lucrari in care explica modul in care inegalitatile socio-financiare si existenta unei clase exagerat de avute au repercusiuni negative asupra clasei de mijloc si a celei de jos. Un exemplu de o astfel de carte este Falling Behind: How Rising Inequality Harms the Middle Class. Berkeley: University of California Press, 2007 .

In articolul sau "The Income Gap Grows", publicat la 27 noiembrie 2005 in The Philadelphia Inquirer, Robert Frank respinge doua din argumentele cunoscute date in apararea liberalismului capitalist, in speta acela ca (1) inegalitatile sunt pretul ce trebuie platit pentru asigurarea progresului si cresterii economice si acela ca (2) oamenii dispusi sa munceasca mai mult au aceeasi sansa ca si cei deja bogati sa ajunga in topul financiar al societatii.

(1) "Many have described inequality as the price we must pay to achieve high rates of economic growth.
The evidence, however, suggests otherwise. As economists Alberto Alesina and Dani Rodrik have found, for example, growth rates across countries are negatively related to the share of national income going to top earners."


(2)
Others have portrayed inequality as a necessary condition for socioeconomic mobility, arguing that people who are willing to work hard and play by the rules face a better chance of making it to the top here than in any other country.

But here, too, the evidence suggests otherwise. Even as economic inequality has been rising, social mobility has been declining. According to sociologist David Wright, the probability that a child born to parents in the third quartile of the income distribution would move up into the top quartile was only half as large in 1998 as in 1973. Economist Thomas Hertz has found that children whose parents are in the bottom fifth of the income distribution have only a 7.3 percent chance of making it into the top fifth. In contrast, children born in the top fifth have a 42.3 percent chance of remaining there. Contrary to popular impressions, socioeconomic mobility is now lower in the United Stated than in most other industrialized countries."

Robert Frank prezinta si efectele dezastruoase avute de politica scaderii taxelor si impozitelor asupra claselor de mijloc si de jos:

"Many proponents of smaller government applaud these deficits, arguing that they will force legislators to cut wasteful spending. As always, however, budget cuts focus not on wasteful programs but on those whose beneficiaries are least able to resist them. Recent proposals by House Republicans would eliminate free school lunches for 40,000 children and food stamps for 225,000 people in working households with children. House Republicans also propose $12 billion in cuts for Medicaid, a program on which 25 percent of American children now rely heavily for access to medical care.
The combined effects of market forces and changes in public policy have clearly made life more difficult for middle- and low-income people. They are working longer hours, saving less, borrowing more, commuting longer distances, and doing without things once considered essential. Personal bankruptcy filings have set new records in each of the last several years. The personal savings rate, always low by international standards, has fallen sharply since the 1980s. It has hovered close to zero since the late 1990s, and in recent months has actually been negative. About 45 million Americans now have no health insurance, 5 million more than in the early 1990s."


Articolul lui Robert Frank se gaseste la adresa:
http://www.robert-h-frank.com/PDFs/PI.11.27.05.pdf

Din intelepciunea revolutionarului: Ernesto "Che" Guevara

Ernesto "Che" Guevara este astazi un simbol al socialismului si al eliberarii de sub opresiunea capitalisto-imperialista. Nu multi sunt insa cei care cunosc gandirea acestui luptator dezinteresat de aspectul material al vietii si gata sa renunte la confortul personal pentru a lupta pentru binele oamenilor saraci si nefericiti de oriunde din lume.
Prezint mai jos cateva citate ale sale, nu in spaniola, ci traduse in engleza, pentru a fi intelese de cat mai multi:

*We cannot be sure of having something to live for unless we are willing to die for it.
*If you tremble indignation at every injustice then you are a comrade of mine.
*Words that do not match deeds are unimportant.
*Cruel leaders are replaced only to have new leaders turn cruel!
*I know you've come to kill me. Shoot, coward, you're only going to kill a man. (just before he was shot and murdered)
*At the risk of seeming ridiculous, let me say that the true revolutionary is guided by a great feeling of love. It is impossible to think of a genuine revolutionary lacking this quality.
*I am not interested in dry economic socialism. We are fighting against misery, but we are also fighting against alienation. One of the fundamental objectives of Marxism is to remove interest, the factor of individual interest, and gain, from people's psychological motivations. Marx was preoccupied both with economic factors and with their repercussions on the spirit. If communism isn't interested in this too, it may be a method of distributing goods, but it will never be a revolutionary way of life.
*The amount of poverty and suffering required for the emergence of a Rockefeller, and the amount of depravity that the accumulation of a fortune of such magnitude entails, are left out of the picture, and it is not always possible to make the people in general see this.
*I am not a liberator. Liberators do not exist. The people liberate themselves.
*Where a government has come into power through some form of popular vote, fraudulent or not, and maintains at least an appearance of constitutional legality, the guerrilla outbreak cannot be promoted, since the possibilities of peaceful struggle have not yet been exhausted.
*We are doing everything possible to give labor this new status of social duty and to link it on the one side with the development of a technology which will create the conditions for greater freedom, and on the other side with voluntary work based on a Marxist appreciation of the fact that man truly reaches a full human condition when he produces without being driven by the physical need to sell his labor as a commodity. Man still needs to undergo a complete spiritual rebirth in his attitude towards his work, freed from the direct pressure of his social environment, though linked to it by his new habits. That will be communism.
*There is no other definition of socialism valid for us than that of the abolition of the exploitation of man by man.
*To die under the flag of Vietnam, of Venezuela, of Guatemala, of Laos, of Guinea, of Colombia, of Bolivia, of Brazil-to name only a few scenes of today's armed struggle-would be equally glorious and desirable for an American, an Asian, an African, even a European.
*Each time a country is freed, we say, it is a defeat for the world imperialist system, but we must agree that real liberation or breaking away from the imperialist system is not achieved by the mere act of proclaiming independence or winning an armed victory in a revolution. Freedom is achieved when imperialist economic domination over a people is brought to an end.
*In fact, if Christ himself stood in my way, I, like Nietzsche, would not hesitate to squish him like a worm.

Monday, November 12, 2007

Ziua in care nu cumparam nimic


Dragi tovarasi si prieteni, sa ne veselim!

Se apropie una dintre cele mai importante sarbatori ale anului: BUY NOTHING DAY!, ziua in care nu cumparam nimic si atragem atentia asupra risipei si consumerismului!

Ziua in care toti oamenii care prefera placerile ieftine si gratuite, cei responsabili si ingrijorati de directia gresita, materialista si risipitoare spre care se indreapta omenirea, vor sustine la unison:


REDUCE, REFUSE, RECYCLE! SAY BYE BYE BUY!!

24 noiembrie 2007, ziua internationala a anti-consumerismului! (23 noiembrie 2007 pentru Canada si USA)

Clip de promovare 1

Clip de promovare 2

Clip de promovare 3

Wednesday, November 7, 2007

Situatia fericirii in Marea Britanie

Un sondaj efectuat de Grupul GfK pentru postul de televiziuni BBC2, realizat in octombrie 2005 in Marea Britanie si anuntat pe saitul BBC la 3 mai 2006, indica urmatoarele tendinte:

1. marea majoritate a respondentilor isi doresc ca guvernul sa se concentreze pe sporirea fericirii populatiei si doar o minoritate doreste ca guvernul sa se concentreze pe sporirea situatiei materiale.
2. cel mai important factor in sporirea fericirii sunt relatiile interpersonale (48%), pe locul doi aflandu-se sanatatea (24%)
3. intrebati care sunt cele mai importante doua lucruri in viata lor care le sporesc fericirea, numai 7% dintre respondenti au raspuns ca implinirea de la locul de munca.
4. majoritatea (52%) isi doresc ca scolile si educatia sa puna mai mult accent pe a-i invata pe copiii cum sa devina fericiti in loc de a-i pregati pentru viitorul loc de munca, pe cand 43% nu au fost de acord.
5. in ciuda progreselor materiale inregistrate in Marea Britanie in ultimele decenii, fericirea de acolo e in scadere.
6. intrebati ce e fericirea pentru ei, majoritatea s-au referit la relatiile cu familia si prietenii, iar a doua optiune majoritara a fost linistea interioara si viata fara stres.
7. 43% considera ca regiunea in care traiesc a devenit mai putin prietenoasa fata de acum 10, doar 23% considerand ca lucrurile stau invers.

Bogatia creste, fericirea scade:

"Britain is less happy than in the 1950s - despite the fact that we are three times richer.

The proportion of people saying they are "very happy" has fallen from 52% in 1957 to just 36% today. The opinion poll by GfK NOP for The Happiness Formula series on BBC Two provides the first evidence that Britain's happiness levels are declining - a trend already well documented in the United States. Polling data from Gallup throughout the 1950s shows happiness levels above what they are today, suggesting that our extra wealth has not brought extra well-being. It could even be making matters worse. The British experience mirrors data from America, where social scientists have seen levels of life satisfaction gradually decline over the last quarter of a century.

In the early 1970s, 34% of those interviewed in the General Social Survey described themselves as "very happy". By the late 1990s, the figure was 30% - a small but statistically significant drop. The story of wealth failing to translate into extra happiness is the story of the Western world."

Oamenii isi doresc mai multa fericire, nu mai multa bogatie
"Should politicians try to make us happier? In our opinion poll we asked whether the government's prime objective should be the "greatest happiness" or the "greatest wealth". A remarkable 81% wanted happiness as the goal. Only 13% wanted greatest wealth."

Fericire, nu munca
"Should schoolchildren be taught how to be happy? GfK NOP asked people whether they thought schools should put more emphasis on teaching students how to achieve a happy personal life and less on educating them for the world of work. A majority - 52% agreed that more emphasis should be placed on happiness - 43% disagreed.
When we asked people to choose the two most important sources of happiness in their lives, out of 1001 people only 77 people said work fulfilment."

Desi oamenii isi doresc socializare, au putini prieteni iar cartierele au devenit mai putin prietenoase
" Our poll asked whether people felt their neighbourhood was more or less friendly now than it was 10 years ago. 43% said less friendly, compared to 22% of people who said it was friendlier. According to the science of happiness, friends are crucial to our well-being. Yet according to our opinion poll, most of us speak to only a small number of close friends every week. Six out of 10 people spoke to five friends or fewer each week. Two out of 10 spoke to only one or two friends. And one person in 25 talked to no friends at all."

Prioritatile fericirii
"So what makes us happy? Almost half of people - 48% - say that relationships are the biggest factor in making them happy. Second is health on 24%.
We also asked people to say, in their own words, what happiness meant to them. According to analysis by Ilona Boniwell, a psychologist at Oxford Brookes University, most people's definition involved family and friends. But the results threw up a surprise. The second largest group of responses centred around contentment and inner peace. It does appear that many people's happiness is about escaping the stress and pace of modern life."

It has been suggested that rising levels of stress and depression may indicate that Britain is becoming more unhappy."

Prezentul studiul confirma, per total, anumite realitati pe care le-am sustinut pana acum si care apar in restul studiilor asupra fericirii umane:

1. banii si averea nu sunt capabile, de la o limita modesta in sus, sa sporeasca fericirea, din contra.
2. cele mai importante surse de fericire sunt relatiile interpersonale, linistea sufleteasca si evitarea stresului vietii din prezent.
3. desi relatiile interpersonale sunt esentiale pentru fericire, in regiunile capitaliste, precum Marea Britanie, acestea tind sa se deterioreze (vezi impactul negativ al inegalitatilor asupra coeziunii sociale).
4. implinirea adusa de munca este pentru prea putini o sursa de fericire si cei mai multi considera ca educatia scolara trebuie sa se concentreze pe obtinerea fericirii, nu pe pregatirea pentru viitorul loc de munca.

Studiul poate fi gasit la adresa:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/programmes/happiness_formula/4771908.stm

Tuesday, November 6, 2007

Un rezumat recent

Un articol aparut recent, la 15.10.2007, in cunoscuta publicatie Newsweek, si intitulat "Why Money Doesn’t Buy Happiness", autorul rezuma multe din lucrurile pe care le-am analizat pe blog in detaliu despre relatia bani-fericire si de ce banii nu aduc fericirea odata ce e trecut pragul fericirii.

Banii nu aduc fericirea peste pragul saraciei

"Depressed debutantes, suicidal CEOs, miserable magnates and other unhappy rich folks aren't the only ones giving the lie to this. "Psychologists have spent decades studying the relation between wealth and happiness," writes Harvard University psychologist Daniel Gilbert in his best-selling "Stumbling on Happiness," "and they have generally concluded that wealth increases human happiness when it lifts people out of abject poverty and into the middle class but that it does little to increase happiness thereafter." [...]

The nonlinear nature of how much happiness money can buy—lots more happiness when it moves you out of penury and into middle-class comfort, hardly any more when it lifts you from millionaire to decamillionaire—comes through clearly in global surveys that ask people how content they feel with their lives. In a typical survey people are asked to rank their sense of well-being or happiness on a scale of 1 to 7, where 1 means "not at all satisfied with my life" and 7 means "completely satisfied." Of the American multimillionaires who responded, the average happiness score was 5.8. Homeless people in Calcutta came in at 2.9. But before you assume that money does buy happiness after all, consider who else rated themselves around 5.8: the Inuit of northern Greenland, who do not exactly lead a life of luxury, and the cattle-herding Masai of Kenya, whose dung huts have no electricity or running water. And proving Gilbert's point about money buying happiness only when it lifts you out of abject poverty, slum dwellers in Calcutta—one economic rung above the homeless—rate themselves at 4.6."

Banii permit o arie mai larga de alegeri. Si... ce-i cu asta?!

"Additional wealth also lets you satisfy additional needs and wants, and the more of those you satisfy the happier you are supposed to be.
The trouble is, choice is not all it's cracked up to be. Studies show that people like selecting from among maybe half a dozen kinds of pasta at the grocery store but find 27 choices overwhelming, leaving them chronically on edge that they could have chosen a better one than they did. And wants, which are nice to be able to afford, have a bad habit of becoming needs (iPod, anyone?), of which an advertising- and media-saturated culture create endless numbers. Satisfying needs brings less emotional well-being than satisfying wants."

Venitul pe cap de locuitor creste, fericirea stagneaza, in cel mai bun caz

"Studies tracking changes in a population's reported level of happiness over time have also dealt a death blow to the money-buys-happiness claim. Since World War II the gross domestic product per capita has tripled in the United States. But people's sense of well-being, as measured by surveys asking some variation of "Overall, how satisfied are you with your life?," has barely budged. Japan has had an even more meteoric rise in GDP per capita since its postwar misery, but measures of national happiness have been flat, as they have also been in Western Europe during its long postwar boom, according to social psychologist Ruut Veenhoven of Erasmus University in Rotterdam. A 2004 analysis of more than 150 studies on wealth and happiness concluded that "economic indicators have glaring shortcomings" as approximations of well-being across nations, wrote Ed Diener of the University of Illinois, Urbana-Champaign, and Martin E. P. Seligman of the University of Pennsylvania. "Although economic output has risen steeply over the past decades, there has been no rise in life satisfaction … and there has been a substantial increase in depression and distrust.""

Cateva explicatii si clarificari

"That's partly because in an expanding economy, in which former luxuries such as washing machines become necessities, the newly affluent don't feel the same joy in having a machine do the laundry that their grandparents, suddenly freed from washboards, did. They just take the Maytag for granted. "Americans who earn $50,000 per year are much happier than those who earn $10,000 per year," writes Gilbert, "but Americans who earn $5 million per year are not much happier than those who earn $100,000 per year." Another reason is that an expanding paycheck, especially in an expanding economy, produces expanding aspirations and a sense that there is always one more cool thing out there that you absolutely have to have. "Economic success falls short as a measure of well-being, in part because materialism can negatively influence well-being," Diener and Seligman conclude."

Ce aduce fericirea?

"
If money doesn't buy happiness, what does? Grandma was right when she told you to value health and friends, not money and stuff. Or as Diener and Seligman put it, once your basic needs are met "differences in well-being are less frequently due to income, and are more frequently due to factors such as social relationships and enjoyment at work." Other researchers add fulfillment, a sense that life has meaning, belonging to civic and other groups, and living in a democracy that respects individual rights and the rule of law. If a nation wants to increase its population's sense of well-being, says Veenhoven, it should make "less investment in economic growth and more in policies that promote good governance, liberties, democracy, trust and public safety.""

Munca mai multa pentru bani mai multi, rezultatul minciunilor si manipularilor

"If more money doesn't buy more happiness, then the behavior of most Americans looks downright insane, as we work harder and longer, decade after decade, to fatten our W-2s. But what is insane for an individual is crucial for a national economy—that is, ever more growth and consumption. Gilbert again: "Economies can blossom and grow only if people are deluded into believing that the production of wealth will make them happy … Economies thrive when individuals strive, but because individuals will strive only for their own happiness, it is essential that they mistakenly believe that producing and consuming are routes to personal well-being." In other words, if you want to do your part for your country's economy, forget all of the above about money not buying happiness."

Articolul poate fi citit integral la adresa:
http://www.newsweek.com/id/43884/page/2

Sunday, November 4, 2007

Banii, loc codas in topul fericirii umane

In luna august 2006, Mustel Group a efectuat un sondaj de opinie legat de fericirea oamenilor. Au participat 500 de respondenti, iar rata de eroare a rezultatelor sondajului e de +/- 4,5%.
Iata ce rezultate s-au inregistrat:

Intrebare:
1. Ce va face fericiti?

Rezultate: familia, 48%, prietenii 15%, cariera/munca 11%, sanatate 10%, libertate 8%, sport 8%, propria locuinta 6%. Banii si bogatia au ocupat un loc codas in topul preferintelor oamenilor, locul 8, cu numai 5%.

Intrebare:
2. Ce va face nefericiti?

Rezultate: banii si chestiunile financiare 20%, probleme sociale (rasism, saracie, infractiuni) 12%, probleme globale (terorism) 10%. Pe locul 6 in topul lucrurilor care provoaca nefericire s-a aflat cariera/munca, cu 8%.

Intrebare:
3. Ce faceti pentru a va spori fericirea?

Rezultate: sport 21%, compania prietenilor 14%, compania partenerului de viata 12%, meditatia 11%, a fi in mijlocul naturii 11%. De remarcat ca optinuea de a deveni mai bogati nici nu intra in topul primelor 10 lucruri care ne-ar face mai fericiti.

Observatii:
Legat de chestiunea banilor, este de remarcat ca numai pentru 5% din respondenti banii au adus fericirea, insa pentru 20% dintre ei banii au insemnat nefericire.
Legat de chestiunea cariera/munca, rezultatele studiului Mustel dezvaluie ca ea inseamna fericire pentru 11% din participanti insa nefericire pentru 8%, ceea ce demonstreaza ca este o chestiune aproape irelevanta, per total, in cresterea fericirii.

In concluzie, studiul demonstreaza ca banii au un rol nesemnificativ in ecuatia fericirii umane, la fel si munca si cariera iar activitatile putin costisitoare si care sunt practicate in timpul liber precum compania familiei, a prietenilor, sportul, meditatia si natura aduc cea mai mare fericire.

Studiul poate fi descarcat de la adresa:
http://www.mustelgroup.com/pdf/a498hs_jha.pdf

EDIT, 7.11.2007.

Unii cititori ai studiului se pare ca nu au inteles unele aspecte, astfel incat ii voi lamuri pe scurt.

1. Cei 20% pentru care banii reprezinta o sursa nefericire nu sunt saraci, caci studiul are o rubrica separata si distincta destinata nefericirilor saraciei. Astfel, acei 20% sunt oameni trecuti de pragul saraciei carora banii (prezenta lor in exces, ce poate duce la efecte neplacute gen mariaje "din interes", nu din iubire sau decaderea propriilor odrasle in consumatori de droguri din cauza ca sunt "copii de bani gata", sau incercarea nereusita sau anevoioasa a oamenilor din clasa de mijloc de a acumula si mai multi bani) le provoaca nefericire.

2. Desi e publicat in acelasi studiu si este efectuat pe acelasi lot de respondenti, exista si un al doilea sondaj, care desi arata ca pentru peste 80% din oameni cariera si munca sunt o sursa de fericire si pentru 50% banii, trebuie remarcat ca acel sondaj se aplica doar intr-o arie restransa, limitata de alegeri, prestabilita de cercetatori, si nu are relevanta pentru alegerile pe care oamenii le fac zi de zi, in viata obisnuita, cand au la dispozitie o gama mult mai larga de optiuni.

Oamenii isi doresc egalitarism si mai putina munca

Un sondaj de opinie realizat de compania Populus si difuzat in cadrul seriilor de emisiuni Daily Politics, la postul de televiziune britanic BBC, demonstreaza ca marea majoritate a espondentior considera ca tara ar fi mai fericita daca diferentele de venit dintre saraci si bogati ar fi mai mici si daca oamenii ar munci mai putin si ar sta mai mult timp in compania familiei.

Mai exact, in privinta afirmatiei:

tara ar fi mai fericita daca diferenta dintre saraci si bogati ar fi mai mica”, 73% dintre respondenti s-au declarat de acord, 23% nu au fost de acord iar 4% nu au stiut cum sa raspunda.

La afirmatia:

daca as munci mai putin si as petrece mai mult timp in familie, as fi mai fericit”, 82% s-au declarat de acord, 15% nu au fost de acord iar 4% nu au stut cum sa raspunda.

Studiul, efectuat in luna mai 2006, poate fi citit si descarcat la adresa:
http://news.bbc.co.uk/1/shared/bsp/hi/pdfs/26_05_06_dpolitics_happiness.pdf

Un articol despre acest studiu poate fi citit la adresa:
http://news.bbc.co.uk/1/hi/programmes/the_daily_politics/5019652.stm

Saraci si fericiti, bogati si nefericiti

Un sondaj efectuat de compania specializata L'Observateur, din Quebec, impreuna cu specialistii in comunicari de la Chalifour, demonstreaza ca locuitorii din provinciile bogate din Canada, precum Nova Scotia, sunt mai nefericiti decat cei ai unor provincii mai sarace, precum New Brunswick. Sondajul, efectuat pe 2300 de canadieni, are o margine de eroare de 2,1% si a fost dat publicitatii la sfarsitul anului 2006.

„New Brunswick and the rest of the Atlantic provinces — excluding Nova Scotia — scored highest in terms of personal contentment. New Brunswick scored with 78.6 out of 100 as the happiest in the country, but just next door, Nova Scotia scored lowest at 72.8. Across Canada, the average came out at 75.6 out of 100.
The survey suggests money doesn't have much to do with happiness at all, as the western provinces scored lowest while their poor cousins in the east scored highest. (...)”


Locuitorii din New Brunswick sunt cei mai fericiti din tara, desi performantele lor economice sunt aflate printre cele mai slabe din Canada si acolo cel mai mic procent de oameni bogati din tara

„But in New Brunswick, he says respondents rated spirituality higher than anyone else across the country, and seemed most content with their lives in the present. "New Brunswickers are much more open, enjoying their life the way it is. They like what they have," Cote said.
New Brunswick's general contentment is a paradox, he says, because the province has one of the worst-performing economies in the country and one of the lowest proportions of people earning very high incomes.”

Conform consultantului Pierre Coté , pe langa spiritualitatea si deschiderea locuitorilor din New Brunswick, un factor care contribuie la fericirea lor este acela ca au asteptari scazute.

„Coté says it also may have something to do with low expectations. "Money doesn't always equal happiness.”

Articolul in care se vorbeste despre acest sondaj si care a aparut la 30 noiembrie 2006, poate fi gasit la adesa http://www.cbc.ca/canada/nova-scotia/story/2006/11/30/nb-blisssurvey.html

Thursday, November 1, 2007

Placerile gratuite, cele mai importante

Un studiu recent efectuat de psihologi de la Universitatea din Nottingham, asupra celor care au ajuns milionari de pe urma castigurilor la loterie, confirma ceea ce stiam de mult: adevaratele placeri in viata sunt cele gratuite sau foarte ieftine. Astfel, se verifica o data in plus ca mania consumeristo-materialista, care duce in practica la prelugirea programului de lucru, la neglijarea socializarii, a cresterii propriilor copii, la inegalitati sociale, la saracia resurselor planetei este o imbecilitate lipsita de vreo justificare plauzibila. De ce sa mai alergam atat dupa bani, provocand atatea neplaceri si nenorociri semenilor, planetei si noua insine, cand fericirea se poate obtine din placeri la indemana si cu costuri simbolice?

"Placerile gratuite sunt cele mai importante

Cele mai bune lucruri in viata nu costa nimic, chiar si pentru castigatorii la loterie, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetatorii britanici preluat de telegraph.co.uk.

O baie, un pui de somn si o plimbare in parc sunt lucrurile care aduc cea mai mare fericire in viata, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Nottingham. Studiul a scos la iveala faptul ca persoanele fericite prefera tratatiile simple si care nu costa nimic, in timp ce persoanele care se descriu ca mai putin fericite se recompenseaza cu CD-uri, DVD-uri si mese in oras.

Richard Tunney, coordonatorul studiului, a declarat: "Se pare ca relaxarea este secretul unei vieti fericite. Placerile gratuite sunt cele mai importante". Studiul a fost comandat de Loteria nationala din Marea Britanie si la el au participat 62 de persoane care au ajuns milionare dupa ce au pariat."

Articolul de mai sus e scris de Constantin Mihul si a aparut in ziua de vineri, 26.10.2007 in cotidianul Realitatea Romaneasca.
http://www.realitatearomaneasca.ro/content.php?c=articole&id_categorie=8&articol_id=8151&article=placerile+gratuite+sunt+cele+mai+importante

O alta relatare a acestui studiu a aparut la 19.10.2007 in cotidianul englez Daily Mail. De acolo aflam noi lucruri interesante:

"Though the Lotto winners they studied did appear to be happier in general than ordinary members of the public, their contentment was not based on material goods.

Instead, it was based on a greater appreciation for the free things in life, such as long soaks in the bath, an afternoon snooze or a leisurely stroll in the park. Their win simply appears to have given them extra time off to enjoy these pursuits - which is something we could all try to achieve, according to research leader Dr Richard Tunney. [...]

He added: "Even if you suddenly become a millionaire overnight the things that are going to make you happy are the things that most of us do all the time anyway."

http://www.dailymail.co.uk/pages/live/articles/news/news.html?in_article_id=488422&in_page_id=1770

Asadar, aceasta fericire oarecum mai crescuta a castigatorilor la Lotto nu se datoreaza banilor, ci faptului ca se bucura mai mult de timp liber, ceva ce insa ne este la indemana tuturor.

Cateva observatii generale:

1. Faptul ca studiul a fost sponsorizat de Loteria Nationala din Marea Britanie confirma in sine corectitudinea rezultatelor obtinute, din moment ce ele sunt impotriva intereselor Loteriei, careia i-ar fi convenit mai mult sa se demonstreze ca fericirea castigatorilor ei se datoreaza banilor in plus, sugerandu-le astfel si altora sa joace.

2. Faptul ca din studiul milionarilor a reiesit ca placerile cele mai importante sunt cele gratuite, neaga impresia conform careia ele ar fi promovate doar de cei saraci, din lipsa de mijloace materiale de a-si procura altele.

3. A juca la Loterie devine o actiune cu atat mai nejustificata cu cat o parte din castigatori o sfarsesc tragic din cauza castigurilor lor, dupa cum am aratat deja pe blog si o voi mai face, iar cei care sunt fericiti in continuare sunt asa datorita unor placeri care ne sunt accesibile tuturor.