Hasta la victoria siempre

Wednesday, October 21, 2009

Lectii de fericire din Bangladesh

Este prima postare in care prezint concluziile unui studiu ce demonstreaza slaba legatura dintre bani si fericire pe care eu insumi nu le-am luat initial in serios. Mai exact, dintr-un articol publicat la 12 martie 2009 pe saitul http://www.daijiworld.com si intitulat "London: World Happiness Survey - Bangladesh is Happiest Nation in World!" aflam ca un studiu efectuat de London School of Economics arata ca Bangladesh este cea mai fericita natiune de pe planeta.

"Would you believe it, Bangladesh is the happiest nation in the world! The United States, on the other hand, is a sad story: it ranks only 46th in the World Happiness Survey. That's way behind India, the fifth happiest place in the world, and others including Ghana and Latvia, Croatia and Estonia. Research led by London School of Economics professors into the link between personal spending power and the perceived quality of life has conclusively proved that money can buy everything but happiness. The study revealed that people in Bangladesh, one of the poorest countries in the world, derive far more happiness from their small incomes than, for example, the British (32nd on the list) do from their relatively large bank balances."

Iata deci ca oamenii din Bangladesh, cu venituri banesti infinit mai mici decat britanicii, de exemplu, sunt considerabil mai multumiti de viata lor. In plus, pana si India, Gana, Letonia sau Croatia prezinta niveluri de multumire mai mari decat Marea Britanie si chiar mult mai mari decat SUA! Pe aceeasi tema "In fact, people in most rich countries including Austria, Netherlands, Switzerland, Canada, Japan and others are much more unhappier than their poorer counterparts in countries like the Dominican Republic and Armenia."

Exista in continuare o legatura pozitiva intre bani si fericire in tarile sarace, dar care se estompeaza dupa un anumit prag modest, peste care conteaza relatiile inter-umane, sanatatea si satisfactia la locul de munca: "The new study shows that such a link still exists in poor countries because a small increase in income can mean large improvements in lifestyle. However, beyond a certain income-level that direct relationship breaks down. According to the research, happiness in rich countries now is far more dependent on close personal relationships, good health and job satisfaction."

Inca neincrezator in rezultatele unui studiu ce plaseaza statul Bengal in topul natiunilor fericite si multumite de viata lor, cu un venit pe cap de locuitor in 2006 de 1400$ (media internationala fiind de 10,200$), caut un alt material pe aceasta tema si gasesc un alt studiu, numit
"Well-being, Happiness and Why Relationships Matter: Evidence from Bangladesh", realizat de trei cercetatori (Laura Camfield, Kaneta Choudhury si Joe Devine de la Wellbeing in Developing Countries ESRC Research Group, University of Bath) si publicat in prestigioasa Journal of Happiness Studies, martie 2009.
Dintr-o versiune draft a lucrarii, accesate aici, aflam mai multe detalii:

"Although Bangladesh is known as one of the poorest and most densely populated countries in the world, qualitative research and anecdotal evidence suggests its people report levels of happiness that are higher than those found in many other countries. This includes ‘developed’ countries where people have larger per capita incomes and can access a wider range of public services and goods."

Un alt citat ce merita retinut este trimiterea autorilor la un alt studiu, in care se evidentiaza nivelul ridicat de satisfactie de viata a locuitorilor din zonele defavorizate ale Indiei: "For example Biswas-Diener and Diener’s (2001) study of the life satisfaction of slum dwellers in Calcutta finds inter alia that the respondents report satisfactory social lives, rewarding family
lives and a belief that they lead moral lives. Thus they conclude that “while the poor of Calcutta do not lead enviable lives, they do lead meaningful lives” (Biswas-Diener and Diener, 2001:349)."

Care este insa secretul fericirii populatiei din Bangladesh?
"Our findings from Bangladesh confirm the view that other factors besides income are important contributors to wellbeing. Participants in the research clearly value their family and community relationships, their competences and achievements, the knowledge that they have done all they can to fulfil their obligations and responsibilities in life, and that they have acquired a level of social respect and recognition. Of these, it is the centrality of various types of relationships that emerges strongly from our findings. This is consistent with other studies internationally, which suggest that relationships are highly correlated with subjective wellbeing. This may be because ‘relatedness’ is a ‘fundamental psychological need’ and central to eudaimonic as well as hedonic wellbeing."

Pe scurt, relatiile familiale si comunitare, responsabilitatea fata de societate, specializarea in anumite domenii de munca, respectul din partea celorlalti si recunoasterea lor. Iata cum deschiderea fata de nevoile societatii si respectul si atentia fata de aproapele sunt capabile sa sporeasca gradul de fericire al intregii populatii mult peste ceea ce ar spera adeptii materialismului consumersit si individualist de factura capitalista. Iata cum fericirea poate fi atinsa fara stres, fara competitie, fara invidie, consum exacerbat, goana dupa status. Si iata ca nu e necesar sa batjocorim resursele planetei pentru a ne spori starea de bine. Saracul si supra-populatul Stat Bengal devine un exemplu admirabil al fericirii fara bani si o dovada ca o astfel de mentalitate poate fi pusa in practica cu succes la scara unei intregi societati.
Evident, saracia extrema nu este de dorit nicaieri si ea poate fi oricand o amenintare la adresa fericirii, insa devine tot mai clar ca nivelul material necesar si suficient pentru bunastarea fiecarui membru al societatii nu este nici pe departe nevoie sa concureze cu cel al unor tari precum SUA, UK sau Australia.

Sunday, October 11, 2009

Capitalismul, o religie

Avand in vedere multitudinea criticilor la adresa capitalismului si dovezile stiintifice din spatele acestor critici, precum si a argumentelor date atat in apararea regimurilor de stanga care au existat dar si a multor din elementele cheie ale programului egalitarist in general (anti-consumerismul, reducerea inegalitatilor economice, redistribuire, ecologism etc.), devine dificil de inteles cum neo-liberalismul continua sa se bucure de incredere.
Ernest Partridge, filosof la Universitatea din California, furnizeaza o explicatie plauzibila: capitalismul functioneaza ca o religie. Cum religiile de obicei interzic sau, in orice caz, trec cu vederea discursul critic rational la adresa lor, si totodata promit lucruri dintre cele mai atragatoare, nu trebuie sa ne mire popularitatea lor si usurinta cu care isi fac adepti.
Care ar fi, dupa Partridge, asemanarile dintre religie si capitalism? Le gasim in articolul „The State Religion” din ianuarie 2002.

„Piata libera”, zeul capitalismului
„The Deity of our new state religion is, of course, "the free market" – omniscient, omnibenevolent and, with the coming globalization of the market through GATT, NAFTA, etc., omnipresent. In the new state religion, the market is faithfully believed to be omniscient, in that no amount of collective practical reason and experience – no careful and deliberate devising of means to the end of "the common good" – can approach, much less exceed, the inscrutable "wisdom of the marketplace." On all matters of common concern, it is best to "let the market decide."”

Piata libera este pentru capitalisti o entitate, o forta de sine statatoare, care stie tot, este peste tot (cu atat mai mult acum, in era globalizarii capitaliste), asupra careia nu trebuie sa intervenim deloc sau, eventual doar foarte putin, prin mecanisme de control. Credinciosii considera ca piata este capabila sa aduca bunastare generala.

Textele sacre ale religiei capitaliste:
„Among the holiest of "conservative" scriptures is Adam Smith's Wealth of Nations, for therein is found the doctrine of "the invisible hand," which holds that the individual who "intends only his own gain" will, in the course of maximizing his satisfactions, be "led by an invisible hand to promote... the public interest." Contemporary faithful have extended this doctrine to encompass "trickle down theory" – the notion that when national wealth (produced cooperatively by all participants in the economy) is directed toward wealthy elites, benefits will "trickle down" to the advantage of the less fortunate. "The rising tide raises all boats". In the "conservative" credo, there is no converse "percolate up theory," acknowledging that the disproportionate wealth of the fortunate few is entirely dependent upon the productivity of the rest of us. Such heresy is condemned by the "priesthood" as "class warfare."

Una dintre scripturile venerate de capitalisti este „Avutia natiunilor”, lucrare scrisa de economistul scotian Adam Smith. Printre tezele expuse acolo este ca imbogatirea continua a capitalistilor va duce inevitabil la imbogatirea intregii societati. Orice parere diferita, preum aceea ca marirea decalajului socio-economic dintre bogati si saraci favorizeaza intarirea relatiilor de dominare a celor puternici fata de restul societatii, e respinsa ca erezie de preotimea dogmei capitaliste.

Misionarii dogmei capitaliste:
„The Seminaries are such "conservative" "think tanks" as the American Enterprise Institute, The Hudson Institute, The Heritage Foundation, The Competitive Enterprise Institute, The Cato Institute, among others. Strange to say, most of these are located within that inner circle of Hell, the Washington Beltway, where they enjoy convenient access to centers of power and the national media. There are also a few academic seminaries (usually centered in Departments of Economics and a few Schools of Law), the most prominent of which is at the University of Chicago. However, universities are generally much less hospitable to market theologians than "think tanks," for academic institutions, due to their quaint adherence to principles of open and critical debate (dare we say "the marketplace of ideas"?), have the impiety to subject sacred doctrine to rational inquiry, and to test it against experience in "the real world."”

E sugestiv ca evanghelistii pietei libere in general nu se afla printre cadrele didactice din universitati, unde se cere, printre altele, scepticism, ratiune, obiectivitate, ci in special printre think-tankuri. Cum sunt acestea definite? Conform wikipedia,„Think tank este un termen ce caracterizează o asociaţie sau o organizaţie de persoane specializate sau chiar o singură persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informaţii necesare pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment funcţional al societăţii, aşa cum ar fi optimizarea structurii militare, economice, politice, culturale la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global.” Organizarea si optimizarea propagandei dogmei capitaliste are, deci, propriile rhink-tankuri, precum The Hudson Institute si Cato Institute.

Diavolul in viziunea teologiei capitaliste
Ca orice religie care se respecta, capitalismul are si un diavol, un inamic suprem, de la care apar toate relele. In cazul nostru e vorba de guvern si, in general, de stat. Cum aceste organisme incearca sa impuna anumite reguli, impozite si limite dumnezeului „Piata Libera”, ele pun la indoiala omniscienta, omnibenevolenta si omnipotenta pietelor. Desigur, demonii sunt bugetarii, lucratorii din aparatul Statului.

„The Devil in our new national religion is the government – described by libertarian philosopher John Hospers as "the most dangerous institution known to man." It follows that Satan's minions are bureaucrats, as they go about their diabolical business of undoing the holy work of the free market, through regulation and progressive taxation.”

Raiul de dupa moarte
Asa cum religiile traditionale vorbesc de o viata dupa moartea fizica, in care pana si ateii se vor convinge cu ochii lor de adevarul celor predicate, tot asa si popii capitalismului vorbesc de un timp ce va sa vina si in care se vor adeveri profetiile lor.

„When asked for a justification of market doctrine, the true believers often give us a "just-you-wait" response – what philosophers call a "post-empirical explanation." For example, when we ask the preacher why we should accept his doctrine of salvation through acceptance of Christ, he replies "you will surely find your answer when you face the Almighty in the hereafter." This response is not very convincing at time-present. Similarly, when economists such as the late Julian Simon are challenged with evidence of resource limits, they typically reply: "human ingenuity combined with economic incentive will always find a solution." Justification? "Just you wait."”

Studiile stiintifice arata ca, in practica, crezul capitalist duce la epuizarea resurselor? Nu-i nimic, avem increderea ca pe viitor capitalismul va duce la descoperirea unor moduri de functionare a economiei care sa nu mai aiba nevoie de resursele din prezent. Arata studiile ca in ultimele decenii, bogatii au ajuns si mai bogati, pe cand saracii au saracit ori, in cel mai bun caz, au stagnat? Avem increderea ca liberalizarea totala a pietei va remedia aceste probleme. Arata studiile ca cultul capitalist a constituit un dezastru pentru fostele tari comuniste si, in general, pentru statele ce nu au practicat imperialismul, colonialismul, neo-colonialismul? Asta e din cauza lipsei lor de respect si apreciere fata de Piata Libera, pe care nu au primit-o cu adevarat in inima lor. Odata ce orice dubiu fata de divinitate va fi spulberat, urmeaza sa vedem prosperitatea mult-asteptata, minunea de care numai Piata Libera e capabila.

In concluzie, se poate argumenta ca sistemul capitalist functioneaza si se raspandeste asemanator unei religii: are o zeitate suprema, omniscienta, omnibenevolenta, omniprezenta, orice interventie profana in lucrarile acesteia este o blasfemie ce nu poate aduce decat rezultate indezirabile, are scripturi sau texte sacre, are misionari, se bazeaza pe profetii si promisiuni de bunastare pentru intreaga societate, ce urmeaza sa se adevereasca atunci cand credinta tuturor va fi suficient de puternica. Evident, atunci cand ratiunea si obiectivitatea probeaza ineficienta Pietei Libere, popii capitalismului vor da vina pe oameni sau pe anumite institutii, asa cum, de pilda, teologii explica existenta raului pe lume pe seama activitatii umane sau a unor entitati precum diavolul (statul sau guvernul, in cazul capitalismului).

Asa cum religia supravietuieste in ciuda argumentelor, se prea poate ca si succesul neoliberalismului sa poata fi explicat la fel.

Saturday, October 3, 2009

Banii nu sporesc semnificativ fericirea nici pentru saraci


Articolul „Money Won't Buy Happiness, Study Finds; Poverty-reduction Programs Need To Also Look At Improving People's Well-being”, publicat la 8 sept. 2009, prezinta concluziile profesorului Mariano Rojas legate de bani si fericire. Conform acestuia, banii nu reausesc sa sporeasca fericirea nici macar a celor mai saraci.

„The majority of people rated their lives as satisfactory or more than satisfactory. Not all people who were considered ‘poor' experienced low life satisfaction and not all people who were not considered ‘poor' were happy with their lives. Professor Rojas observed that only 24 percent of people classified as ‘poor' rated their life satisfaction as low. Furthermore, 18 percent of people in the ‘non-poor' category also reported low life satisfaction. It is therefore clear that poverty alone does not define an individual's overall well-being and it is possible for someone to come out of poverty and remain less than satisfied with his life. On the other hand, a person can be satisfied with his life even if his income is low, as long as he is moderately satisfied in other areas of life such as family, self, health, job and economic.”

Oricat ar parea de surprinzator la prima vedere, iata ca numai 24% dintre saraci nu sunt multumiti de viata lor, procent aproape egal cu cel al persoanelor non-sarace, dintre acestia 18% fiind nefericiti.

„Professor Rojas argues that social programs need to recognize that well-being depends on satisfaction in many domains of life, and that many qualities and attributes need to be considered when designing these programs, including leisure, education, the community and consumer skills (learning to spend higher income sensibly).
Professor Rojas concludes: "This paper has shown that it is possible to jump over the income poverty line with little effect on life satisfaction. Income is not an end but a means to an end. There is a big risk of neglecting and underestimating the importance of well-being-enhancing factors when focusing only on income poverty. It is important to worry about getting people out of income poverty, but it is more beneficial to also worry about the additional skills people need to have a more satisfying life."”

Asadar, programele de eradicare a saraciei, care in esenta urmaresc sporirea bunastarii si fericirii, trebuie sa se axese inclusiv pe recreere, educatie si pe eficacitatea cheltuirii banilor. Dupa cum subliniaza Rojas, este foarte posibil sa treci peste limita saraciei fara a deveni mai fericit. Eradicarea saraciei este importanta, dar reprezinta doar o mica portiune din drumul spre fericire.

Intr-o ciorna a studiului citat aici, Rojas enumera cateva motive, explicatii, pentru care banii au un impact atat de slab asupra satisfactiei personale:


Banii nu pot cumpara elemente esentiale ale satisfactiei
„First, not everything of value can be purchased. Income allows for buying economic goods but has little impact on a person’s access to non-economic goods. Recent literature (Bruni and Stanca, 2005; Gui and Sugden, 2005; and Sugden, 2005) states that relational goods (love, emotional support, friendship, correspondence of sentiments, good relations with neighbours
and colleagues, and so on) have a large impact on well-being. In an empirical study based on a survey applied in central Mexico, Rojas (2007a) shows that satisfaction with partner, children and family is crucial for life satisfaction. Because of their nature, relational goods can not be purchased and a market can not exist. The production of relational goods is time intensive, and because of time constraint the production of such goods may end-up conflicting with the production of income.”

Iubirea, sustinerea afectiva, prietenia, relatiile bune cu vecinii si colegii etc. nu se pot cumpara dar sunt fundamentale pentru fericire.

De multe ori, banii nu sunt cheltuiti eficient
„Second, income may not be used efficiently. An increase in income may lead to little or no increase in well-being if persons do not have the skills to use income efficiently. There is a vast literature that questions the rationality of persons, as well as their ability to correctly foresee the well-being impact of their consumption decisions (Scitovsky, 1976; Hsee and Hastie, 2006;
Thaler, 1980, 1992, 2000; Tversky and Kahneman, 1974, 1981, 1986; Loewenstein and Schkade, 1999). Using 1500 observations from a survey in central Mexico, Rojas (2007b) has found that X-inefficiency in the use of income is relatively large and it shows up at all income levels.”

Degeaba ai bani daca nu stii cum sa-i cheltui, iar studiile arata ca nu de putine ori, oamenii nu au aceasta abilitate.

Comparatiile inter-sociale
„Fourth, consumers may not attain satisfaction from their consumption due to their immersion within social structures. The idea that well-being increases with higher income relies on the assumption that well-being depends on absolute consumption but not on relative consumption. Social thinkers such as Adam Smith, Karl Marx, and Thorstein Veblen recognised that needs
may be socially influenced. Recent research (Frank, 1985, 2005; Schor, 2002; Alpizar et al., 2005) has shown that the satisfaction attained from the consumption of some goods is contingent on the consumption of other members of the community (reference groups). Hence, it may be that absolute consumption is not closely related to a person’s well-being.”

Adica nu conteaza atat de mult cat consumi, cat mai ales cat consumi in comparatie cu ceilalti. In aceasta situatie, un milionar care locuieste intr-o comunitate de multi-milionari va fi nefericit, oricat de mult ar consuma individual.

Bogatia satisface nevoi superficiale
„The extent to which consumption impacts on well-being. The ordinal utility approach in economics states that utility is ‘non-decreasing on income’, i.e. a higher income allows for the satisfaction of more wants and desires, which leads to higher utility. However, it is impossible to know how much well-being increases as a consequence of the satisfaction of some wants and desires. It could be that satisfying some additional wants and desires have little impact on a person’s well-being, even if income is used efficiently. Hence, it could happen that an increase in income does not have a strong impact on well-being.”

Nu e deloc clar cat de importanta pentru fericirea noastra e satisfacerea dorintelor care apar atunci cand avem mai multi bani. Se poate ca acestea sa fie simple mofturi, snobisme, care desi scump, nu au un impact considerabil asupra bunastarii noastre.

Trebuie subliniat si accentul pus de Rojas pe importanta recreerii: „The importance of leisure must not be neglected, even at low income levels. Lloyd and Auld (2001) and Lu and Hu (2005) have shown that leisure is an important source of well-being and that its use in social activities is wellbeing enhancing. Klumb and Perrez (2004) provide a survey of the importance of leisure for well-being. Furnham (1991) discusses the principles for leisure satisfaction. Palomar (2000) shows that access to recreational areas and parks is strongly related to psychological well-being
in Mexico City.”

Putem retine din aceasta expunere ca banii conteaza putin pana si pentru cei aflati in saracie. Desi e dezirabil sa fie trecut pragul saraciei, chiar si la aceste nivele scazute materiale, satisfactia de viata poate creste semnificativ doar atunci cand sunt luate in calcul numeroase aspecte non-pecuniare.

Friday, October 2, 2009

Starea statelor ex-socialiste in 2009

La sfarsitul anului trecut, revista britanica The Economist a publicat suplimentul sau anual, „The World in 2009”. Din subcapitolul „Twenty years of capitalism: was it worth it?” , dedicat fostelor tari socialiste, est-europene, aflam lucruri interesante, chiar daca dureroase.
Bunaoara:

„(...) the region-wide “Life in Transition” survey released by the European Bank for Reconstruction and Development in 2007 showed that only 30% of people in the region believe they live better today than in 1989. There is a strong nostalgia for the past (both in economic matters and, astonishingly, even in politics). Only 15% believe there is less corruption now than in 1989. Support for core values associated with the transition, such as markets and democracy, is underwhelming.”

Adica in tarile ex-socialiste, conform unui sondaj realizat in 2007 de Banca Europeana pentru reconstructie si Dezvoltare, numai 30% din populatia considera ca au o viata mai buna decat inainte de 1989. Nostalgia este puternica nu doar dupa aspectele economice de atunci, dar si dupa cele politice. Numai 15% cred ca exista mai putina coruptie dupa 17 ani de capitalism, iar sustinerea fata de economia de piata si valorile democratiei (democratiei burgheze, existente in capitalism) se clatina serios.

Costul financiar al tranzitiei de la socialismul anterior anului 1989 la capitalism a fost imens: „(...) it is possible to estimate the opportunity cost of the transition. It is high: between $0.5 trillion and $1 trillion (in 2000 PPP dollars). Assuming, generously, future regional growth of 4-5% a year, it would take another decade for the transition to have been economically “worth it”.”

Atat de mare incat va trebui sa mai treaca un deceniu ca aceasta investitie in economia de piata sa fie atenuata, adica sa inceapa sa fie economic rentabila. Asta, insa, numai daca in fostul spatiu socialist economiile vor creste intr-un ritm constant de 4-5% anual! Actuala criza capitalista se prea poate sa dea complet peste cap astfel de calcule, insa.

Insa costul uman al tranzitiei a fost cu adevarat zguduitor: „It is often said that the transition has been among the most peaceful revolutions in history. However, civil wars have claimed tens of thousands of lives. There has also been a large unseen death toll, especially among men. In most countries, death rates in 2009 will be higher than they were in 1989. Eastern Europe is the only region in the world that has experienced a population decline over the past two decades, of some 7m.
The history and degree of demographic stress varies from country to country, and it should not be forgotten that by its latter years the Soviet Union had already become a demographic disaster area. But much of the region has experienced a calamity in this respect, with many fewer births and many more deaths than would otherwise have been the case. Such changes are clear indicators of societies in extreme stress and have previously been observed only in wartime.
On any estimate, the number of “excess deaths” since 1989 runs into the millions: that is, the number of actual deaths since 1989 is far greater than the number of deaths that would have occurred had pre-transition trends in death rates continued. The vast majority of the excess deaths occurred in Russia and Ukraine.”

Sapte milioane de oameni au pierit din cauza trecerii de la socialism la capitalism, situatie tipica doar pe timp de razboi.

Ce-i drept insa, raportul The Economist insista si asupra cresterii economice din tarile est-europene, crestere semnalata indeosebi dupa 2000. O privire mai atenta arata insa ca acea trambitata crestere economica s-a sprijinit practic exclusiv pe credit si datorii. Economistul Ilie Serbanescu o spune clar, intr-un interviu pentru Cronica Romana, din 10 octombrie 2008:

„- Mandatul lui Tariceanu se apropie de final. A fost un madat de succes... sau nu?
- Dupa parerea mea nu a fost un mandat de succes, cu toate ca nivelul de trai a crescut. Asta este cert, nu o arata numai cifrele ci si viata... Din pacate, nivelul de trai a crescut pe credit si indeosebi pe credit din import, iar acest lucru reprezinta destabilizarea si dezarticularea economiei. Creditul, indiferent sub ce forma este el, trebuie dat inapoi. Si datul acesta inapoi inseamna ca va trebui sa scadem si nivelul de trai, acela care acum a crescut, caci atunci cand incepi sa dai banii inapoi, se plateste de undeva si se plateste din ceea ce ai. Asa, la nesfarsit, ca vom primi iar credite, asta e foarte putin probabil, mai ales in conditiile crizei actuale internationale, cu care Romania nu are legatura dar ale carei consecinte le va prelua fara indoiala. In conditii de criza, banul e cautat, deci banul devine mai rar si mai scump. Si o tara cum este Romania, care are un deficit extern in echivalent PIB de 14%... Ceva imens!...”

Repet, interviul era dat in 2008. Intre timp, Romania a contractat imprumuturi de la Fondul Monetar International, Comisia Europeana, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Altfel spus, prognoza deja pesimista a lui Serbanescu s-a inrautatit vizibil.

Sapte milioane de morti, economii nationale facute zob, dependenta de camatarii internationali, pesimism si neincredere in randul populatiilor est-europene cu privire la eficacitatea pietei „libere”, aceasta este situatia in care ne aflam dupa aproape doua decenii de capitalism. Oare termenul de „tradatori de tara” sau „dusmani ai poporului” este prea puternic pentru partizanii lui „acum este mai bine”?

Falimentarea economiei romanesti socialiste


Profesorul Ion Coja a publicat la 2 septembrie 2009, pe blogul sau, un pertinent articol numit „Jalea din economie”. Autorul aminteste despre perioada ceausista a Romaniei, pe care o considera net superioara economic celei prezente. Ipoteza lansata de domnia sa legata de ce s-a intamplat din 1989 pana in prezent este ca economia romaneasca, ridicata cu truda in socialism dar suficient de performanta incat sa asigure tarii o independenta economica semnificativa, a fost distrusa si falimentata de marea finanta mondiala, care nu a suportat ideea ca o tara sa isi fie auto-suficienta, fara sa apeleze la serviciile camatarilor mondiali.

Cateva citate relevante din articolul lui Ion Coja:
„În 1990 România avea o economie autarhică, suficient de dezvoltată ca să se poată descurca fără să importe mare lucru. În schimb aveam un export cu un excedent dintre cele mai mari din lume. România prin lege nu mai exporta materii prime de niciun fel, ci numai produse prelucrate, care incorporau în ele cât mai multă muncă şi creativitate, dând astfel de lucru la toată lumea. Bunăoară, de ani de zile din România Socialistă nu se mai exporta cherestea sau buşteni, ci numai mobilă sau alte produse rezultate din prelucrarea superioară a lemnului.”

„Succesul politicii economice duse de Ceauşescu avea în spate şi anii îndelungaţi în care biet românul a trebuit să strângă cureaua până le refuz, să dârdâie de frig şi să îndure o serie lungă de umilinţe. Dar aceasta era partea nevăzută a lucrurilor, cealaltă, spectaculoasă, evidentă în statistici şi în mulţimea de construcţii civile şi industriale de pe întreg cuprinsul României, ameninţa să devină un exemplu contagios pentru ţările aspirante la un statut de demnitate naţională! Unde ar ajunge marea finanţă mondială dacă toate ţările ar adopta modelul românesc şi ar interzice prin lege guvernului să mai aibă de-a face cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială?!…”

„Ba mai mult, pentru ceea ce făcuse, Nicolae Ceauşescu trebuia şi pedepsit. Crezuse în capacitatea românilor de a-şi industrializa economia, de a o face performantă şi capabilă să concureze pe piaţa internaţională economii şi produse economice cu o mare tradiţie. Pentru potenţialul economic la care România ajunsese, Nicolae Ceauşescu se considera îndreptăţit să ceară pentru România un loc la masa sau în clubul ţărilor dezvoltate! Refuzul şi reţinerea acestora era evident.

Repet: România lui Nicolae Ceauşescu devenise un exemplu periculos, care punea în discuţie sistemul financiar mondial, căci dovedea posibilitatea şi deopotrivă necesitatea ca o ţară care vrea să se dezvolte să o facă fără ajutorul şi asistenţa otrăvită a finanţei mondiale. De aceea experimentul românesc trebuia curmat, iar Ceauşescu pedepsit în mod exemplar: cine va mai face ca el, ca el s-o păţească! Cine va mai îndrăzni să conceapă o dezvoltare economică fără controlul şi asistenţa finanţei mondiale, internaţionale, nu va reuşi decât să-şi ducă ţara la dezastru! …Cam aceasta este învăţătura de minte, mesajul pentru liderii ţărilor mici şi mijlocii al spectacolului de la Târgovişte din 25 decembrie 1989.”

Este suficient sa comparam rolul si importanta avuta de fostele intreprinderi socialiste pentru oameni si pentru intreaga tara cu ceea ce s-a ales de ele in prezent pentru a intelege ca Ion Coja nu este departe de adevar: avem de-a face cu o distrugere sistematica si cinica.

Inteprinderile bucurestene Faur, Semanatoarea, IMGB, Policolor sau Aversa vandute rechinilor imobiliari. De pilda, in zona Semănătoarea se construieste un proiect ce include o zona de birouri cu o suprafata de circa 350.000 de metri patrati, o zona comerciala, cu o suprafata de peste 170.000 de metri patrati, cu un mall, un hipermarket si un hotel de patru stele.
Fostele fabrici Spicul si Titan au fost achiziţionate de dezvoltatorul spaniol Hercesa, proprietarul hotelului Cismigiu, pentru dezvoltarea unor complexuri rezidentiale. Platforma Metav, aflată în portofoliul grupului de firme Altrom, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte, a fost transformata intr-o zonă de cladiri de birouri renovate.
Grupul imobiliar israelian Africa Israel Investment a anuntat in 2008 ca a inceput lucrarile de constructie la cel de-al treilea proiect din Romania, localizat pe fostul amplasament al fabricii Laromet Bucuresti. Acesta va cuprinde un mall, locuinte si birouri.

In Timisoara, intreprinderea "Solventul", unul dintre primele combinate petrochimice din tara, cu o istorie de peste 130 de ani, a livrat, anual, in perioada 1960-1989, peste 270.000 de tone de produse chimice. ''Solventul'' oferea, în perioada amintită, 1.600 de locuri de munca. Dupa 1989 a ramas cu 100 de vagoane si cativa kilometri de cale ferata din dotare. Pe terenul intreprinderii ar putea fi construite supermarketuri.

La Hunedoara, din platforma siderurgica a fostului combinat ''Victoria'' sau Sidermet Calan au ramas doar structurile de beton ale cladirilor, in condiţiile in care fierul vechi a fost vandut centrelor de colectare. Priveliştea la intrarea in Calan este dezolanta si poate fi vazuta de orice calator care trece pe Drumul National 66, intre Simeria si Petrosani.
Numarul de angajati din siderurgie si minerit din judetul Hunedoara a scazut cu cateva zeci de mii. Combinatul siderurgic de la Hunedoara a avut „sansa” sa fie cumparat de grupul Mittal Steel. Numarul angajaţilor a scazut dupa 1990, de la peste 12.500 la aproape 2.500.
Mineritul din Valea Jiului a fost afectat de restructurare incepand cu anul 1997, cand au plecat din sistem peste 25.000 de oameni.

In Brasov, din 1989 pana in 2007, productia industriala a scazut cu 65%, la inceputul lui 2007 fiind inchise intreprinderile Tractorul, Steagul Rosu, Rulmentul.

Combinatul de la Targoviste are acum 4.700 de salariati, fata de 11.500, cat avea in 1990.
O altă societate mare din Targoviste, SARO, ce producea strunguri, a fost preluata de americani, devenind Wisconsin Turning Systems, dar a falimentat în 2004.

Compania Romana de Pescuit Oceanic (CRPO) Tulcea, care numara inainte de 1989 peste 7.000 de angajati, are in prezent un singur angajat, care se ocupa de arhiva fostei societati.

Singura fabrica de izolatori electrici din tara, societatea comerciala Alcor din judetul Botosani, a fost transformata in sediu al Serviciului Politiei Rutiere. Fabricile de sticlarie si portelan de la Dorohoi, Stipo si Porţelanul, au intrat in faliment. Toti cei peste 1.000 de muncitori au fost concediati.

SC ARO SA din Campulung Muscel, prima uzina romaneasca producatoare de automobile de teren, a fost declarata in faliment in 2006. Inainte de 1989, uzina de la Campulung Muscel avea peste 11.000 de angajati si ajunsese la o productie anuala de circa 17.000 de autoturisme de teren, dintre care mai mult de trei sferturi ajungeau la export. De la infiintarea sa, in anul 1957, si pana la sistarea activitatii, uzina a produs peste 350.000 de autoturisme.

Combinatul Chimic, Fabrica de Zahar, Intreprinderea de Constructii Montaj Utilaj Greu (ICMUG) sunt doar cateva din marile fabrici care au functionat in judetul Giurgiu inainte de 1989 si care acum sunt demolate sau au ajuns la fier vechi.

Concluzia ii apartine tot Profesorului Ion Coja:
„Pe scurt, guvernanţii de după 1990 nu au urmărit privatizarea economiei româneşti, ci distrugerea acesteia. Dintr-o ţară industrială cu o economie autarhică prosperă, cu excedent în balanţa comerţului exterior, România post-decembristă s-a transformat într-o ţară bananieră de consum, piaţă pentru producţia de marfă a altor ţări, o ţară îndatorată până peste cap finanţei mondiale. România este azi o colonie. Atât prin nivelul economiei, cât şi prin maniera în care este guvernată de partide şi politicieni aserviţi altor interese decât cele autentic naţionale.
România este o ţară ocupată. Ocupată şi redusă la ascultare nu de armatele altor state, nu prin forţa armelor, ci prin forţa tratatelor şi contractelor semnate de guvernanţii noştri. Ei se menţin la putere cu sprijinul discret, dar atât de eficient, al celor care beneficiază de pe urma trădării, a vânzării de Neam şi Ţară.”

Daca demonstreaza ceva cele scrise mai sus, este ca socialismul nu doar ca nu este un sistem economic falimentar, ci, din contra, reuseste sa aiba performante impresionante, construind o economie capabila sa asigure suveranitatea pe plan extern al unei tari mici spre medii. Asadar, adoptarea pe cara larga a anti-consumerismului, egalitarismului si colectivismului nu va insemna nici pe departe saracie si dezastru economic. Din contra, se va putea mentine un nivel de trai decent, chiar daca nu bogat sau luxos, ceea ce, dupa cum se stie de pe acest blog, nici nu e necesar.